Finala Australian Open, Djokovic - Tsitsipas, record negativ de audiență TV, în ultimii zece ani

Australian Open 2023 finala australian open Novak Djokovic Stefanos Tsitsipas Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Sambata 04 Februarie 2023, 16:16
Data actualizarii: Sambata 04 Februarie 2023, 16:17

Finala Australian Open 2023 nu a impresionat, în cifrele de audiență TV înregistrate pe durata celor 2 ore și 56 de minute de joc.

ESPN a înregistrat doar 439,000 de urmăritori, ca audiență medie, pe durata finalei Australian Open 2023, un record negativ în ce privește finalele de Grand Slam jucate în ultimul deceniu al tenisului mondial.

Finala AO 2023, Djokovic - Tsitsipas, audiențe cu 36% mai mici decât Nadal - Medvedev, ultimul act din 2022 

Numerele atinse în timpul finalei Djokovic - Tsitsipas au fost cu 36% mai mici decât cele semnate în timpul finalei Australian Open 2022, în care Nadal l-a întors pe Medvedev de la 0-2 la seturi, notează Sports Business Journal

Duminică, 29 ianuarie 2023, Novak Djokovic l-a învins în minim de seturi pe Stefanos Tsitsipas, scor 6-3, 7-6 (4), 7-6 (5), pentru a cuceri al zecelea titlu de mare șlem la Melbourne.

Novak Djokovic: „Cea mai mare victorie a carierei mele.”

„A fost unul dintre cele mai complicate turnee pe care le-am jucat în viața mea, în contextul în care nu am jucat anul trecut aici. Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor care m-au făcut să mă simt confortabil aici, la Melbourne, și în toată Australia. 

Există un motiv pentru care am jucat cel mai bun tenis al meu pe acest teren. E, probabil, cea mai mare victorie a carierei mele, luând în considerare circumstanțele,” au fost cuvintele lui Novak Djokovic transmise în discursul de campion al Openului Australian

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!