El este GOAT-ul din tenis! Statisticienii și matematicienii au dat verdictul în duelul dintre Federer, Nadal și Djokovic 

Novak Djokovic rafael nadal Roger Federer Tenis Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 17 Iulie 2022, 09:33
Data actualizarii: Duminica 17 Iulie 2022, 09:35

Trei tenismeni legendari „se luptă” pentru titlul de cel mai bun tenismen din toate timpurile, doi dintre ei fiind încă la cel mai înalt nivel. 

Lupta dintre Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic pentru titlul de cel mai bun din istorie pare să fie mai încinsă ca niciodată, în special între ultimii doi, care continuă să câștige trofee de Grand Slam. Elvețianul nu a jucat de aproape un an și pare să aibă gânduri de retragere, însă dezbaterea pentru GOAT-ul tenisului rămâne tot în trei. 

Cei trei sunt de departe cei mai mari tenismeni din toate timpurile, însă discuțiile pe alegerea celui mai bun par să continue la nesfârșit, fiecare având preferințele sale. Cu toate astea, Ultimate Tennis Statistic vine și cu un răspuns în privința celui mai bun din toate timpurile. 

El este GOAT-ul din tenis! Statisticienii și matematicienii au dat verdictul în duelul dintre Federer, Nadal și Djokovic 

Site-ul menționat este unul specializat pe tenis și conține analiza detaliată, prin calcul matematic, a performanțelor celor trei. Atât Federer, cât și Nadal și Djokovic au atins deja 20 de trofee de Grand Slam câștigate, cu ibericul având 22 după ce a cucerit Roland Garros, fiind lider la acest capitol. 

Sârbul s-a apropiat de Nadal după ce a câștigat Wimbledon, al șaptelea trofeu la Londra și cel de-al 21-lea Grand Slam al carierei, lăsându-l în urmă pe elvețian. Deși trofeele de Mare Șlem sunt considerate ca fiind cele mai importante într-un astfel de clasament, există însă și alte categorii care pot înclina balanțele în statisticile tenismenilor.

Astfel, statisticienii și matematicienii de la site-ul menționat au creat o listă dedicată special dezbaterii în legătură cu cel mai bun tenismen din istorie. În clasament sunt luate în calcul trofeele de Grand Slam, anii încheiați ca lider ATP, săptămânile petrecute ca lider ATP, perioada petrecută de un jucător în Top 5 ATP, dar și rezultatele confruntărilor directe

Novak Djokovic este liderul listei actuale, fiind tenismenul cu cel mai mare punctaj, având 987 de puncte, urmat de Roger Federer, care a strâns 930 de puncte, în timp ce Rafael Nadal ocupă al treilea loc, cu 885 de puncte. Clasamentul este unul surprinzător, în contexul în care ibericul conduce la numărul de Grand Slam-uri câștigate. 

Ilie Năstase se află și el în clasament, pe locul cu numărul 16, având 228 de puncte acumulate. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!