VIDEO „E bine să ai speranță” Reacția neașteptată a Igăi Swiatek înainte de o posibilă finală cu Sorana Cîrstea, la Roma

„E bine să ai speranță” Reacția neașteptată a Igăi Swiatek înainte de o posibilă finală cu Sorana Cîrstea, la Roma Tenis

Iga Swiatek se ține de glume, înaintea fazelor finale ale competiției WTA 1000 de la Roma.

Fostul număr unu mondial, Iga Swiatek (24 de ani, 3 WTA) a avut parte de o reacție intrigantă în timpul conferinței de presă organizate după victoria obținută în sferturile de finală ale competiției WTA 1000 de la Roma.

Jucătoarea poloneză a trecut de americanca Jessica Pegula, scor 6-1, 6-2, printr-un joc care a adus aminte de ce Swiatek are nu trei, ci patru titluri de mare șlem cucerite la Roland Garros.

Iga Swiatek s-a distrat pe seama englezei proaste vorbite de un jurnalist italian

După meci, Swiatek s-a distrat, în timp ce un jurnalist italian s-a străduit să își găsească exprimările, în limba engleză.

„Revii, putem să spunem că te întorci după victorii?”, a fost întrebarea confuz lansată de jurnalistul în cauză.

Triplă campioană la Roma, Swiatek a oferit o replică amuzantă: „Dar unde am fost?”, a răspuns poloneza, cu zâmbetul pe buze.

„E prima ta semifinală din acest an. Ai câștigat de trei ori turneul de aici,” a continuat jurnalistul.

„Da, ți-ai notat bine statisticile,” a punctat Swiatek.

Iga Swiatek păstrează „speranță” înainte de posibila finală cu Sorana Cîrstea

„Nu știu cum să spun în engleză, dar pot să sper în al patrulea tău triumf la Roma?”, a completat jurnalistul, fără ca intenția sa de exprimare să devină clară.

„E bine să ai speranță, așa că îți mulțumesc,” a mai spus, cu un ton de neseriozitate, Iga Swiatek.

Swiatek - Cîrstea: 6-0, scorul meciurilor directe

Sorana Cîrstea - Iga Swiatek va fi ultimul act al întrecerii WTA 1000 din capitala Italiei atât timp cât românca și poloneza vor reuși să le elimine din turneu, în faza semifinalelor, pe Cori Gauff, respectiv Elina Svitolina.

Dacă acest scenariu s-ar concretiza, Cîrstea știe că va trebui să joace un tenis diferit pentru a o surprinde pe Swiatek, deoarece a cedat în fața polonezei de fiecare dată în cele șase întâlniri directe, consumate până în prezent.

Iga Swiatek

  • Sabalenka swiatek blr pl
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!