Declarația zilei vine din partea japonezei Naomi Osaka: „Kyrgios a fost ca un frate pentru mine. Semănăm, pe amândoi ne copleșește presiunea”

Naomi Osaka Nick Kyrgios Tenis ATP Tenis WTA Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 31 Martie 2022, 16:32
Data actualizarii: Joi 31 Martie 2022, 16:39

Naomi Osaka și Nick Kyrgios sunt doi dintre cei mai buni tenismeni din lume care se confruntă cu anxietate și depresie. 

Tururile 3 jucate de Naomi Osaka la Australian Open și Indian Wells în acest an au stârnit curiozitatea lumii tenisului în jurul cvadruplei campioane de Grand Slam, care a fost departe de forma care a consacrat-o în vârful ierarhiei WTA în sezoanele anterioare. 

Sportiva japoneză a recunoscut că se confruntă cu depresia și anxietatea socială, iar starea mai puțin solidă a sănătății sale mintale a putut fi remarcată la Indian Wells, unde Naomi Osaka a izbucnit în plâns după ce o spectatoare i-a comunicat, strigând: „Naomi, ești varză!”.

În acest an, nu doar Naomi Osaka a făcut confesiuni despre luptele sale interioare, ci și Nick Kyrgios, care a explicat, pe larg, cât de aproape a fost de suicid, în 2019 și câte obstacole a trebuit să depășească pentru a ajunge să se bucure de o relație emoțională cu noua sa iubită, Costeen Hatzi

Naomi Osaka, despre Nick Kyrgos: „Nu am putut niciodată să îmi dau seama de adevărata lui personalitate.”

„Pentru mine, a fost foarte interesant să îl urmăresc, doar pentru că nu am putut niciodată să îmi dau seama care e adevărata lui personalitate. Aș spune că e un tip amabil, foarte politicos. Am vorbit despre lucruri, dar nu la un nivel profund,” a spus Naomi Osaka despre Nicholas Kyrgios, conform Tennis Head

Când un jurnalist i-a comunicat niponei că tenismenul australian se regăsește în problemele experimentate de Naomi Osaka în ce privește anxietatea socială, depresia și gestiunea presiunii mentale, Naomi Osaka a replicat, spunând: 

„Nick e persoana care nu poate gestiona presiunea prea bine și devine copleșită de ea.”

„Când eram în circuit și îl urmăream, mă gândeam că îmi e ca un frate și că semănăm. Mereu am perceput comportamentul lui în felul următor - nu încerc să fiu ofensivă, sper că nu va citi această declarație în modul greșit - e persoana care nu poate gestiona presiunea prea bine și devine copleșită de ea. Împărtășesc puternic acest sentiment.

Cred însă că noi canalizăm energia în feluri diferite. Cred că Nick are multe responsabilități, mulți copii vin la terenuri să îl urmărească. Știu că îi place asta, dar vine cu reversul fațetei,” a completat Naomi Osaka. 

Miami Open 2022 este primul turneu al sezonului care indică revirimentul japonezei Naomi Osaka. Sportiva asiatică a pătruns în semifinalele competiției, după un succes, scor 6-2, 6-1 în detrimentul finalistei Australian Open, Danielle Collins. În acest meci, Osaka a servit 13 ași. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!