GALERIE FOTO Americanii, exemple de urmat? S-avem pardon: fost număr 7 WTA dezvăluie fără jenă ce i-a făcut unei rivale, în Miami

Americanii, exemple de urmat? S-avem pardon: fost număr 7 WTA dezvăluie fără jenă ce i-a făcut unei rivale, în Miami Tenis

Danielle Collins, întâmplare controversată, în turneul WTA 1000 de la Miami.

Născută în Florida, americanca Danielle Collins a reușit să câștige „turneul de acasă,” de la Miami, în 2024, ediție în timpul căreia a asistat la o pățanie neverosimilă, alături de cățelul său.

Retrasă din activitate, între timp, Collins a povestit în stilul caracteristic întâmplarea, neafișând prea multă jenă în momentele în care concurentele sale au de suferit.

Danielle Collins a povestit o întâmplare greu de crezut, în nivelul înalt al unui turneu WTA 1000

„E timpul să vă zic o poveste: puneți, oare, o muzică amuzantă pe fundal? Așa. Să începem. Am fost întrebată despre amintirea mea preferată din vestiar. Ceva îndrăzneț, care s-a întâmplat.

Eram la vestiare, după orele de funcționare. De obicei, nu ți se permite să îți aduci câinele în vestiar, dar am l-am adus pe Quincy, pentru că nu era nimeni să supravegheze.

Quincy alerga și avea puseuri de energie, a devenit încântat, iar, după, a decis să își facă nevoile chiar lângă dulapul unei jucătoare al cărei fan nu sunt.

Nu voi menționa numele ei, nu vreau să condamn pe nimeni, deoarece mă străduiesc să fiu cea mai bună versiune a mea, dar Quincy a știut că legăturile dintre mine și ea erau pline de suspiciune,”

Danielle Collins

  • Halep collins roma 202

Danielle Collins, sinceră, dar lipsită de rușine

„L-ai dresat să facă asta?”, a fost întrebată Danielle Collins, în studioul Tennis Channel.

„Cum aș fi putut să îl dresez să facă asta?”, a replicat fosta finalistă de Grand Slam.

„Normal că am curățat după el. Nu sunt o ființă într-atât de nesuferită, adică știți voi ce. Dar nu am mai spus nimănui asta, până acum. A fost anul în care am câștigat turneul, da,” a completat Danielle Collins, într-o interacțiune incredibilă, notată de Tennis Letter.

Sabalenka - Baptiste, Rybakina - Pegula, Bencic - Gauff și Mboko - Muchova sunt cele patru sferturi de finală care urmează să fie disputate în ediția 2026 a competiției WTA 1000 de la Miami.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!