GALERIE FOTO „Adversarele mi-au zis că sigur mă dopez” Mihaela Buzărnescu, despre cel mai lung meci al carierei sale

„Adversarele mi-au zis că sigur mă dopez” Mihaela Buzărnescu, despre cel mai lung meci al carierei sale Tenis

Mihaela Buzărnescu (36 de ani) a fost acuzată de dopaj de rivalele din circuitul ITF.

În pragul unei noi încercări de a reveni la forma care a propulsat-o până pe locul douăzeci al clasamentului WTA, Mihaela Buzărnescu și-a amintit de cel mai lung meci jucat în carieră.

Se întâmpla în circuitul ITF, în 2017, cu un an înainte ca Buzărnescu să devină campioană a turneului WTA de la San Jose și să urce, în vara anului 2018, în top 20 WTA.

Mihaela Buzărnescu, suspectată de dopaj în urma anduranței incredibile afișate

„Am avut multe meciuri lungi pe care le-am câștigat. În cel mai lung, am jucat patru ore și optsprezece minute, într-un turneu ITF din Spania, în 2017, când am urcat de pe locul 900 pe 80, în primă fază.

Am câștigat turneul acela, iar una dintre fetele care erau în turneu mi-a spus că sigur mă dopez,” a spus „Miki” Buzărnescu, amuzându-se.

Mihaela Buzărnescu

  • Mihaela buzarnescu roland garros tur 1 arantxa rus

Buzărnescu a învins-o pe Badosa în turneul în care a fost suspectată

„Deja câștigasem vreo două-trei turnee înainte, jucasem și meciul acesta super-lung... când am auzit, nu mi-a venit să cred. Oricum mă testau non-stop,” a dezvăluit Mihaela Buzărnescu pentru Metropola TV.

În întrecerea precizată, ITF W25 de la Getxo, Spania, Mihaela Buzărnescu a învins-o în sferturile de finală pe iberica Paula Badosa, scor 7-6, 3-6, 6-1, jucătoare care a urcat, ulterior, până pe a doua poziție a ierarhiei mondiale.

2-2 este scorul meciurilor directe disputate între Mihaela Buzărnescu și Paula Badosa, cel mai recent având loc în turneul WTA de la Belgrad din 2021.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!