Suporterii lui Rayo Vallecano au protestat împotriva președintelui clubului, Raul Martin Presa, după ce acesta a mutat partida cu Atletico pe stadionul lui Leganes din cauza faptului că suprafața terenului lui Rayo era impracticabilă.
Apelul făcut de Rațiu după Rayo Vallecano - Atletico 3-0
Au fost prezenți doar aproximativ 5.000 de suporteri ai echipei din Vallecas, care și-au făcut însă simțită prezența. După fiecare gol, fanii au scandat: ”Presa, pleacă acum!”.
Lucrurile erau oricum tensionate la Rayo, după ce jucătorii au emis un comunicat oficial în care s-au plâns de condițiile proaste în care sunt nevoiți să se antreneze.
După meciul cu Atletico, Andrei Rațiu a pus punctul pe ”i” și a cerut măsuri urgente.
”Este respectabil ceea ce fac suporterii, noi vrem să-i avem mereu aproape de noi. Este adevărat că am emis un comunicat, avem câteva nemulțumiri și sper că mă fac auzit, să discutăm treptat și să ajungem la un punct comun, pentru că suntem o echipă din prima divizie și avem nevoie de condiții adecvate. Cred că este în beneficiul ambelor părți”, a spus internaționalul român după 3-0 cu Atletico Madrid.