"Nadal si Djokovic sunt bogati, n-ar trebui sa le ascultam opiniile" | SCANDAL la US Open, dupa ce oficialii au decis sa nu anuleze turneul: ce masuri DRACONICE vor fi luate

US Open Novak Djokovic rafael nadal Tenis turneu Sporturi "Nadal si Djokovic sunt bogati, n-ar trebui sa le ascultam opiniile" | SCANDAL la US Open, dupa ce oficialii au decis sa nu anuleze turneul: ce masuri DRACONICE vor fi luate
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 15 Iunie 2020, 20:56
Data actualizarii: Luni 15 Iunie 2020, 21:01

Oficialii US Open mai au nevoie de un singur pas pentru a definitiva anuntul organizarii editiei 2020 conform calendarului initial, anume primirea unei aprobari din partea guvernului american, demers legal care se va incheia in urmatoarele 48 de ore, anunta The New York Times.

Evident insa, turneul nu va avea loc la fel ca anul trecut, cu portile deschise si fara masuri sanitare considerate "extreme" de liderul mondial, Novak Djokovic. Participantii vor fi nevoiti sa stea in carantina timp de doua saptamani odata ajunsi la New York, vor fi supusi frecvent testelor de depistare cu coronavirus si vor fi obligati sa innopteze in acelasi hotel din afara Manhattan-ului. 

Masurile de preventie care vor fi luate la US Open 2020

- toti jucatorii vor face deplasarea in USA cu avioane private. Vor fi preluati de organizatorii USO din aeroporturile aferente, printre care Paris, Viena, Frankfurt si Dubai 

- jucatorii vor prezenta dovada efectuarii unui test COVID-19 cu rezultat negativ 

- tenismenii pot fi insotiti de o singura persoana, astfel vor trebui sa renunte fie la fizioterapeutul personal, fie la antrenor. US Open va pune insa la dispozitia jucatorilor fizioterapeuti si preparatori fizici. 

- toti jucatorii vor fi cazati in acelasi hotel

- portul mastii va fi obligatoriu in interiorul complexului Flushing Meadows

- tehnologia video va face redundanta prezenta arbitrilor de linie

- copiii de mingi vor fi substituiti de persoane adulte

- tenismenilor nu le va fi permis sa ramana in complex dupa finalul antrenamentelor

- jucatorii vor putea folosi vestiarele doar inaintea meciurilor

"Neavand contact social, simtim ca, si daca un jucator va fi infectat, virusul nu se va raspandi," a declarat presedintele Federatiei Americane de Tenis, Patrick Galbraith. "Specialistii nostri in boli infectioase sunt increzatori cu privire la acest lucru. Jucatorii vor fi scosi din mediul izolat, dar numai un contact uman de distanta mica i-ar putea pune in situatia de a contacta virusul," a mai spus capul USTA. 

Ce anume va presupune organizarea US Open intre 31 august - 13 septembrie, lucru care inseamna ca Slam-ul american nu va suporta nicio intarziere? Zboruri private, acces general interzis la vestiare, portul mastii, obligatoriu si inlaturarea arbitrilor de tusa, printre masurile importante gandite de organizatorii americani.

Desi numerele 1-2 ATP si WTA, Novak Djokovic, Rafael Nadal, Simona Halep si Ashleigh Barty si-au exprimat reticenta in a participa la US Open 2020, Richard Gasquet a tinut sa le raspunda, afirmand: "Rafa si Novak sunt bogati, asa ca opiniile lor sunt distorsionate si nu ar trebui luate in considerare. Cel mai important lucru este ca toata lumea sa poata participa. Daca jucatorii din America de Sud nu pot face deplasarea, acest lucru nu e normal. Fie jucam toti, fie nu joaca nimeni," a spus Gasquet pentru L'Equipe. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!