Povestea zilei: La 80 de ani a mers 750 de kilometri pe JOS sa vada meciul echipei favorite!

fan Nea Costica Universitatea Cluj Show
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 21 Septembrie 2009, 12:43
Data actualizarii: Luni 21 Septembrie 2009, 19:20

Un fan al Universitatii merge pe jos drumurile care despart satul natal, Urisor, de locurile unde joaca echipa favorita, indiferent ca e vorba de Bucuresti, Constanta sau Budapesta.

Grigore Constantin sau nea Costica, dupa cum ii spun prietenii, tine cu Universitatea de 70 de ani si parcurge pe jos distantele care-l despart de locurile unde joaca echipa favorita.

A fost la Bucuresti, Brasov, Covaci sau Constanta, dar si la Budapesta, unde a urmarit, acum 2 luni, meciul dintre Ujpest si Steaua.

“Acum o iau spre Mioveni, am 10 lei in buzunar, dar imi ajung pana acolo pentru o pita si o sticla de apa. Nu mi-e groaza, o iau pe valea Oltului si cand intru in Ramnicu Valcea, las drumul de Targu Jiu si merg spre Dealu Negru. Acolo ii cel mai greu. Poate ma opresc un pic la popas, sa manc doi mici, dar dupa aia ii usor, meri la vale. Pe drum mai am unde dormi, ma descurc eu.

Pe nevasta a trasnit-o cand era la munca, pe camp. Aveam doar zece ani cand am mers la primul meci, pe jos, bineinteles. Eu sunt din Urisor, satul de unde e si Adi Falub. Am prins si echipa mare a lui “U” de atunci, cand se batea cu Ripensia pentru campionat”, spune nea Costica.

Nici cel de-al Doilea Razboi Mondial nu l-a oprit din pasiunea sa. A mers la meciurile lui “U” chiar si la Sibiu, unde Universitatea s-a refugiat dupa ce Nord-Vestul Transilvaniei a revenit Ungariei, in urma Tratatului de la Viena.

“Nu aveam probleme sa trec pana la Sibiu. Stiam vreo doi ofiteri unguri si ma lasau sa trec. I-am prins pe tati acolo, la Sibiu. Era o echipa tare faina.

De obicei, multa lume se ofera sa ma ia cu ocazia cand ma vede pe drum sau sa ma duca din Cluj cu masina. Mie-mi place sa ma duc pe jos, ca-i foarte sanatos. Ma tin bine picioarele. La Targoviste m-a ajutat Dorinel Munteanu cu bani sa ma intorc acasa. Am acceptat si am venit cu trenul. Cand ii frig afara, de prin noiembrie pana prin februarie, ma duc numa prin zona, pe aici la Dej, la Cluj sau la Bistrita. Cu Gloria nu tin io neaparat, da mai vad cate un meci bun din cand in cand”, spune batranul.

Recordul lui nea Costica e un drum de aproape 750 de kilometri, de la Dej pana pe litoral, in localitatea 2 Mai, pe care l-a parcurs in aproape 4 luni.

“Am plecat la mijlocul lui aprilie si am ajuns acolo prin iulie. O fost cel mai lung drum”, povesteste nea Costica.

Batranul a tinut sa urmareasca pe viu si meciul de la Budapesta, dintre Ujpest si Steaua. Bineinteles ca a mers pe jos.

“Am stat in galeria romanilor. N-o fost probleme sa intru in stadion. M-am descurcat, asa cum ma descurc de cand lumea. Lumea vorbeste frumos cu mine”, povesteste nea Costica.

Sursa: ziuadecj.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!