Jugurtha Hamroun a rămas în memoria fanilor din Liga 1 ca unul dintre cei mai spectaculoși jucători trecuți prin campionat în ultimul deceniu.
Algerianul a ajuns în România în 2015, într-un moment în care cariera lui părea blocată. Mutarea s-a făcut datorită lui Florin Cernat.
Florin Cernat a pus mâna pe telefon și l-a convins să semneze
Hamroun și Cernat au fost colegi în Turcia, la Karabukspor. În perioada aceea, algerianul încerca să-și găsească echipă. Era liber de contract și nu avea multe oferte. Oțelul Galați trecea prin probleme financiare, dar avea nevoie de jucători care să poată decide meciuri.
Directorii clubului l-au întrebat pe Cernat dacă merită adus Hamroun, iar răspunsul a venit imediat. „Luați-l repede, e bun”, le-a transmis fostul internațional român. Transferul s-a făcut aproape instant.
„În Bulgaria am început să dau goluri importante și frumoase. În șase luni lumea a început să vorbească despre mine. Apoi m-am transferat în Turcia, la Karabukspor, unde l-am întâlnit pe Cernat. Da, eram într-o perioadă mai grea, fără echipă, și căutam club. M-a sunat un prieten și mi-a zis că a vorbit cu cineva de la Oțelul. Apoi am vorbit și cu Cernat. El mi-a spus că directorul de la Oțelul îl întrebase: „Îl știi pe ăsta? E liber de contract.” Și Cernat a zis: „Da, îl știu, am jucat cu el. Luați-l repede, e bun.” Așa am ajuns la Galați”, ne-a povestit Hamroun.
Hamroun semna pe șase luni cu Galațiul și a impresiona imediat, marcând patru goluri în 11 meciuri. Aceea a fost perioada în care Gigi Becali l-a remarcat și l-a chemat la FCSB. Pentru algerian urmau două sezoane roș-albastre și un triumf în Cupa Ligii.
După plecarea din România, cariera lui Hamroun a continuat în Qatar, Turcia și Algeria. A jucat alături de Xavi la Al-Sadd, unde a rămas apropiat de legenda Barcelonei. Toată povestea sa de viață o găsiți - AICI.