Fotbalistul dat afară de FCSB și ironizat de Mihai Stoica și-a găsit echipă după 530 de zile! A fost prezentat oficial

FCSB Lituania Mihai Stoica Stipe Vucur Zalgiris Vilnius Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 08 Februarie 2023, 16:39
Data actualizarii: Miercuri 08 Februarie 2023, 16:38

Stipe Vucur (30 de ani), fundașul austriac care a rezistat doar trei meciuri la FCSB, și-a găsit o nouă echipă, după o pauză de aproape un an și jumătate.

Zalgiris Vilnius, campioana Lituaniei, a anunțat că l-a transferat pe Stipe Vucur: "S-a alăturat deja lotului în cantonamentul din Turcia", a transmis clubul.

Stipe Vucur a semnat cu Zalgiris Vilnius

Prezentat pe site-ul oficial cu o imagine în care era la unul dintre antrenamentele lui FCSB, Vucur a fost descris de lituanieni: "A reprezentat cluburi cunoscute din Croația, Germania și România, joacă pe postul de fundaș central, s-a născut în Austria, însă are și cetățenie croată".

În startul sezonul 2021/2022, Vucur a apărut de trei ori în echipa lui FCSB, de fiecare dată ca titular: 45 de minute vs. FC Botoșani (0-0), 90 de minute vs. Universitatea Craiova (4-1) și 120 de minute vs. Șahtior Karagandy (1-2, 3-5 d.l.d). Prestația austriacului din meciul contând pentru Conference League l-a scos din sărite pe Gigi Becali, care anunța imediat după joc: "Vlad a dat un assist, și unul Vucur. Așa ceva nu am văzut în viața mea. Cum să iei golul ăsta?".

  • 530 de zile au trecut de la momentul despărțirii lui Vucur de FCSB și contractul semnat astăzi cu Zalgiris
  • Erzebirge Aue, Kaiserslautern, Hajduk Split, Hallescher FC sunt alte echipe din CV-ul lui Vucur
  • 175.000 de euro este cota actuală de piață a stoperului, conform Transfermarkt

Stipe Vucur, ironizat de Mihai Stoica

Anul trecut, Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, îl ironiza pe Stipe Vucur pentru faptul că nu și-a mai găsit nicio echipă după despărțirea de vicecampioana României.

Comentariile lui Stoica veneau după ce Stipe Vucur acordase un interviu în care se plângea de modul în care a fost tratat la FCSB

"Tamm are 1,93. Edjouma are 1,92 și doi jucători de 1,91, Dawa și Bouhenna. Și portar de 1,98. Și anul trecut am avut stoperi înalți, dar erau pe modelul nea Gigi Mulțescu: ai 1,93, iar când sari la cap ai 1,75. Cam așa era Stipe Vucur, care a luat 80.000 ca să plece. A plecat în august 2021. Suntem în iulie 2022 și nu am auzit să mai joace undeva fotbal. Poate pe un sintetic

Dacă Vucur avea discernământ și își cunoștea valoarea, îi spunea din start impresarului care l-a chemat aici: 'dom'ne, sunt jucător de liga a treia, nu am ce căuta acolo'. Unde a jucat Vucur din august, de când e liber? Nicăieri! Nu și-a găsit angajament din august, fiind liber! Și suntem în iunie. Asta spune multe.

Eu m-am opus categoric transferului. Argumente am avut, dar n-am fost ascultat. El zice că a jucat bine în ultimele meciuri... care bine? Că i-am bătut cu 4-1 pe Craiova? Ce legătură are el? A fost și pe teren, pe acolo... să fim serioși

Nu a greșit într-un simplu meci, ci un meci foarte important, cea mai mare rușine de când a luat Gigi echipa. Să te scoată Karagandy... ăia, săracii, erau strâmbi. S-a mai și jucat pe teren neutru. Ăia nici nu știau să se bucure, n-am mai văzut așa ceva. Vucur nu a dat o dată cu capul! Mint, singura dată când a dat a fost pasă de gol pentru ăia.

Așa că ar trebui să tacă din gură. Noi (n.r. - și Nicolae Dică, prezent în studio) îl știam de la meciul cu Hajduk Split. De aia am spus: 'Gigi, n-ai cum să-l iei pe ăsta. Păi noi am construit jocul pe el, era lent ca lebăda!'", spunea Mihai Stoica, la Orange Sport.

VIDEO Ce spunea Stipe Vucur în 2021, când ajungea la FCSB

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!