VIDEO: Un pilot de Formula 2 a murit dupa ce a fost lovit de o roata!

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 20 Iulie 2009, 13:05
Data actualizarii: Luni 20 Iulie 2009, 13:51

Pilotul Henry Surtees, in varsta de 18 ani, fiul fostului campion de Formula 1, John Surtees, a decedat in urma unui accident suferit in timpul unei curse de Formula 2, disputata, duminica, la Brands Hatch in Kent.

"A decedat!", a declarat un purtator de cuvat al spitalului Royal din Londra, care a adaugat ca nu poate oferi alte detalii legate de acest accident.

Un comunicat al oficialilor campionatului de Formula 2 precizeaza ca Henry Surtees a fost lovit in cap de o roata a unei alte masini ce intrase intr-un zid de pneuri de protectie chiar in fata sa. Apoi, monopostul lui Surtees s-a izbit de zidul de protectie al circuitului la urmatorul viraj. Pilotul a fost scos imediat din masina si a fost transportat la spitalul din Londra, unde a decedat duminica seara.

Tanarul pilot, debutant in acest sezon al Formulei 2, reusise sa obtina primul podium la aceasta categorie, sambata, dupa ce a terminat pe locul trei in prima din cele doua curse prevazute la Brands Hatch.

Tatal lui Henry, John Surtees, in varsta de 75 de ani, este singurul pilot campion mondial atat atat la motociclism, cat si la automobilism. John Surtees a castigat patru titluri la motociclism clasa 500 cmc, inainte de a deveni campion mondial al Formulei 1, in 1964, la volanul unui monopost Ferrari.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!