Propunerea primită de echipa Red Bull Racing din F1, după ce a depășit plafonul financiar

Formula 1 Max Verstappen Red Bull Racing F 1
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 21 Octombrie 2022, 16:30
Data actualizarii: Vineri 21 Octombrie 2022, 16:29

Red Bull este o echipă de Formula 1 care a luat naștere în 2004 în Marea Britanie.

Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) i-a propus, joi, un acord echipei Red Bull, vinovată de nerespectarea plafonului bugetar, relatează AFP.

Potrivit sursei citate, Red Bull este singura echipă vinovată de o “încălcare minoră”, de mai puţin de 5 la sută, a plafonului bugetar de 145 de milioane de euro în sezonul 2021. Depăşirea ar fi de 7,25 milioane de euro.

Detaliile acordului propus de FIA sunt confidenţiale. Conform regulamentului, pentru Red Bull există două variante: fie o penalitate financiară, fie o penalitate sportivă.

Dacă echipa va refuza să îşi recunoască vina şi va respinge acordul, cazul va fi analizat de o comisie de arbitraj cu competenţe în ceea ce priveşte plafonul bugetar.

La Red Bull sunt legitimaţi campionul mondial Max Verstappen şi Sergio Perez.

Red Bull, în acest sezon

Echipa Red Bull a câștigat 14 etape până acum. Max Verstappen s-a impus în 12, în timp ce Sergio Perez și-a asigurat prima poziție în două curse.

Doar patru curse au mai rămas din sezonul 2022: Marele Premiu al Statelor Unite, Marele Premiu al Mexicului, Marele Premiu al Braziliei și Marele Premiu din Abu Dhabi.

 

news.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!