Omul care a construit masina ucigasa vorbeste pentru prima data. Ce a cauzat moartea lui Senna!

Ayrton Senna Adrian Newey F 1
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 17 Mai 2011, 14:07
Data actualizarii: Marti 17 Mai 2011, 14:08

Adrian Newey afirma ca tragedia din San Marino l-a schimbat atat psihic, cat si fizic.

Moartea legendarului pilot Ayrton Senna reprezinta unul dintre marile mistere ale Formulei 1. Designerul monopostului pe care il conducea brazilianul in momentul tragediei vorbeste pentru prima data in The Guardian despre cum l-a marcat nefericitul incident.

"Parul pe care-l mai aveam mi-a cazut. M-am schimbat chiar si din punct de vedere fizic. Mi-am pus intrebari, nu stiam daca mai pot continua in Formula 1. Voiam sa fiu implicat intr-un sport unde oamenii pot sa moara in masinile pe care le-am creat? A fost accidentul cauzat de un design prost sau neglijent?", isi reaminteste cu tristete Adrian Newey.

Intrebat daca s-a gandit la o retragere definitiva, Newey este transant: "Da. Au fost momente incredibil de grele pentru intreaga echipa. Multi dintre noi ne-am apucat sa analizam datele chiar din a doua zi. E clar ca directia s-a stricat, dar intrebarea era daca s-a stricat in accident sau a cauzat accidentul? Toate datele insa ne arata ca monopostul nu a iesit de pe circuit din cauza directiei. Reluarile de pe celelalte monoposturi, in special de pe cel al lui Michael Schumacher, si datele avute la dispozitie ne duc spre concluzia ca probabil pneul dreapta a facut pana din cauza resturilor de pe circuit si aceasta a dus la tragedie".

Newey a castigat 119 curse, 7 titluri la constructori si 6 la piloti, dar moartea lui Senna inca il bantuie. Intrebat daca o sa se uite la documentarul Senna, raspunsul sau a fost negativ: "Nu. Nu as putea suporta asta".

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!