F1 nu va avea cursă de sprint la Silverstone, în sezonul viitor! Care este motivul

Silverstone British Grand Prix f1 Formula 1 Stefano Domenicali F 1
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 04 Februarie 2022, 12:32
Data actualizarii: Vineri 04 Februarie 2022, 12:50

British Grand Prix nu va avea inclusă proba de sprint race în calendarul competiției din 2022. 

Stefano Domenicali, șeful Formula 1, nu vrea să includă cursa de sprint race de la Silverstone în programul din acest sezon. 

Cursa de sprint din Marea Britanie ar urma să fie înlocuită cu etape mai atractive 

Presa din Marea Britanie a dezvăluit că proba de sprint din Marea Britanie urmează să fie înlocuită, pentru programarea din luna iulie, cu etape în Bahrain (Bahrain International Circuit, Sakhir), Italia (Autodromo Internazionale Enzo e Dino Ferrari, Imola), Austria (Red Bull Ring, Spielberg), Canada (Circuit Gilles Villeneuve, Montreal) sau Brazilia (Autodromo Jose Carlos Pace, Interlagos), considerate mai atractive pentru acest profil. 

De asemenea, cele mai importante echipe din competiție, Red Bull, Ferrari și Mercedes, au cerut mărirea plafonul de cheltuieli de 124 milioane de euro, dacă Domenicali vrea să includă curse suplimentare în formatul sprint race. Anul trecut, F1 a organizat prima astfel de întrecere, la Silverstone, cu o cursă rapidă de 17 tururi, care a ținut loc de calificări, în urma căreia s-au acordat puncte pentru primii trei clasați. 

În acest an, conducerea F1 ar vrea organizarea a șase astfel de curse, dar echipele vor fonduri suplimentare pentru participare. Discuțiile decisive vor avea loc pe 14 februarie, dar soluția cea mai probabilă este organizarea a doar trei astfel de curse rapide sau ștergerea lor totală din calendarul pe anul 2022, iar cursa din Marea Britanie nu se află în capul listei la acest capitol. 

Silverstone, un circuit legendar în F1

British Grand Prix se organizează din 1926, circuitul cel mai folosit fiind Silverstone în Northamptonshire, deși în trecut au fost alese Aintree Motor Racing Circuit sau Brooklands. Cursa din Marea Britanie și cea din Italia sunt singurele din F1 care au avut loc în fiecare sezon al competiției automobilistice. În sezonul trecut, Max Verstappen a câștigat calificările și punctele din sprint race, iar podiumul cursei propriu-zise a fost ocupat de Lewis Hamilton (Mercedes), Charles Leclerc (Ferrari) și Valtteri Bottas (Mercedes).

Silverstone are o capacitate de 150.000 de locuri, este administrat de British Racing Drivers' Club și, pe lângă curse de Formula 1, a mai găzduit întreceri în MotoGP, F2, F3, W Series, BTCC, British GT, British Superbike Championship, Silverstone Classic, Britcar, European Le Mans Series, FIA GT, GP2, GP3, World Series Formula V8 3.5, FIA WEC 4 Hours of Silverstone, FIM Endurance World Championship, World SBK sau GT World Challenge Europe.  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!