Asa te nasti a doua oara! Povestea impresionanta a timisoreanului care a fost la un pas de tragedie in teren: suporterii si iubita lui l-au salvat!

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 16 Decembrie 2017, 18:58
Data actualizarii: Sambata 16 Decembrie 2017, 19:33

Fotbal, viata si speranta! Campania EROI.SPORT.RO spune povestea impresionanta a lui Adrian Zaluschi, timisoreanul care a fost aproape de o tragedie pe terenul de fotbal, in urma cu trei ani.

Adrian Zaluschi este fotbalistul cu ambitie de fier. Chiar daca soarta a vrut sa il desparta de fotbal, el nu s-a lasat.

A revenit pe teren desi a suferit o accidentare horror. In urma cu trei ani, in timpul unui meci, s-a dat cap in cap cu un alt jucator si s-a ales cu tripla fractura craniana.

"Dupa operatie am realizat ca puteam sa imi pierd viata. Incet, incet, am inceput sa imi revin si sa fiu puternic, sa continui. Nu voiam sa ma obisnuiesc cu gandul ca e posibil sa ma las de fotbal."

La trei ani dupa accidentare, Adrian a decis sa vada imaginile care i-au schimbat viata.

"E a doua sau a treia oarta cand vad filmarea. Nu prea am avut curajul sa ma uit. Nu am cuvinte, chiar nu stiu ce sa zic..."

Iubita lui l-a ajutat sa treaca prin momentele grele. A aflat de accidentare chiar atunci, de pe internet. Nu isi imaginea cat de grav este.

"Ma uitam pe live-text, pe telefon. Acolo am citit ca s-a accidentat Zaluschi si a iesit de pe teren cu ambulanta."

"In momentul ala am sunat-o pe mama lui, nu stiam ce sa fac. Am mai speriat-o si pe ea.", povesteste Andreea.

Acela a fost momentul in care toata lumea a intrat in alerta.

"Cand am intrat in camera, la terapie intensiva, si l-am vazut... nu vreau sa descriu cum a fost. Cumplit... Atunci am realizat cat e de grav. Apoi au urmat zile foarte grele."

"Cand s-a trezit din operatie, intreba daca poate sa joace miercuri la meci. A inceput sa planga: <<Eu mai joc miercuri? Pot sa joc>>"

Zaluschi s-a facut bine, asta si cu ajutorul fanilor de la UTA Arad, care au pus bani pentru recuperare. Pe atunci, la Arad, salariile intarziau cu lunile. Acum poarta casca de protectie, dar se bucura ca poate juca din nou fotbal.

S-a intors acasa la Timisoara si da goluri pentru Ripensia, in Liga a II-a.

"Soarta e nedeapta, dar nu o poti schimba. Adrian este un exemplu de urmat pentru tinerii care vin din urma, pentru ca nu a renuntat. Altii renunta doar dupa o cearta cu antrenorul. Nu le convine nu stiu ce si renunta, el nu a renuntat dupa aceasta accidentare la care putea sa isi piarda viata", spune iubita lui Zaluschi.

"Acum sunt prezenta la fiecare meci, merg si in deplasari. Merg la toate meciurile lui, ma mai enervez, ma mai cert cu lumea de langa mine care mai zice ceva, dar incerc sa ma controlez, pentru ca lui nu ii place."

"Cel mai frumos moment? Cand am vazut marea impreuna, dupa accidentare!"

Si povestea de dragoste cu Andreea parca e desprinsa din filme. Au copilarit in acelasi cartier, dar s-au cunoscut cu adevarat cand erau mari.

"Pe Facebook ne-am cunoscut", se amuza Andreea.

"Avea o poza de profil si i-am zis ca seamana cu Ronaldo. Chiar semana bine."

"Am stat cu el zi si noapte. Am fost alaturi de el tot timpul, si ma bucur ca acum e bine."

"Dupa toata povestea cu accidentarea, cel mai frumos moment a fost cand am vazut marea impreuna."

Chiar daca a vazut moartea cu ochii, Adrian Zaluschi spune ca viata e frumoasa si se bucura cat poate de ea.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!