Antrenorul grec de la Steaua la ciclism ii pregateste pe campioni: "Am inconjurat de 8 ori Pamantul pana acum"

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 02 Mai 2017, 17:36
Data actualizarii: Marti 02 Mai 2017, 18:14

Au echipamente frumoase, dar lumea ii crede oameni obisnuiti cand apar in trafic.

Ei sunt ciclistii de la Steaua. Sectia desfiintata dupa revolutie a reaparut in 2015. Antrenor e un grec, fost campion in tara lui la ciclism. Pregateste la comun si fete si baieti.

"Fetele sunt foarte constiincioase. Mai ascultatoare ca baietii. Chiar ma gandeam ca ar fi bine sa fiu antrenor numai la fete ca as face mai multa performanta, dar din pacate ciclismul in Romania nu e practicat de multe fete" spune Georgios Giorgiadis.

"De multe ori nici nu se observa ca sunt singura fata din pluton. coada mea e bine ascunsa sub casca. Trebuie sa tii mereu pasul cu ei si asta inseamna sa faci niste eforturi, sa-ti depasesti de multe ori limitelesi trebuie sa te gandesti ca in concurs trebuie sa tii pasul cu ei sa poti sa invingi" spune Adriana Ceausescu.

Medicii au trimis-o pe Adriana sa faca ciclism. Sa se recupereze dupa o operatie. S-a tinut si a ajuns sa castige mai multe titluri nationale.

"Cea mai buna forma dupa cele 6 luni de mers la sala cate 4-5 ore pe zi. A fost bicicleta si a inceput sa-mi placa foarte mult. Am inceput sa merg la concursuri, am inceput sa castig. Asa am ajuns sa performez astazi la Steaua. Copiii mei inteleg, se bucura si ma incurajeaza cand am un concurs. Cand vin de la antrenament ma intreaba: ce ai facut, mami? Se bucura." mai spune Adriana.

E mama a doi copii. Si-ar dori sa stea mai mult cu familia, insa gaseste intelegere acasa. In ciclism antrenamentele tin ore intregi.

"Oameni se uita ciudat cand le zic ca fac ciclism. Poate ca pentru ei nu e relevant ca fac ciclism ca nu inteleg. "Ah, mergi cu bicicleta. bine!" Dar cand le spun ca azi am fost la antrenament si am facut 100 de kilometri atunci incep sa se uite. "Wow eu poate nu am facut nici cu masina azi 100 de kilometri" povesteste ADriana.

Marius Petrache e liderul echipei. E campion national si a castigat zeci de titluri in cariera. "Un campion e acel om care se ridica atunci cand nu mai poate" - sunt vorbele dupa care se ghideaza. A mai concurat si pentru echipe din strainatate.

"Chiar de mai multe ori am ocolit Pamantul. Am facut un calcul si cred ca de vreo 8 ori O etapa poate fi foarte diferita de la start pana la sosire, poti trece de la caldura la frig, la ploaie" povesteste Marius.

Pe strazi pericolele sunt la tot pasul. Cazaturile lase urme grele. Si mai exista si problema masinilor din trafic.

"Este destul de periculos. incercam si noi ca sportivi sa promovam faptul ca si noi avem dreptul la sosea. Avem si noi dreptul la 1.5 metri spatiul nostru. Soselele unde noi mergem la antrenamente sunt destul de aglomerate, de multe ori am avut evenimente. Am mai si cazut, nu stiu daca se vede. Cadem, ne ridicam, ne stergem un pic si continuam" mai spune Adriana

In Romania sunt 60 de cluburi de ciclism. Bugetul echipei Steaua ajunge la 100.000 de euro pe an. 500 de euro costa doar echipamentul unui ciclist. O bicicleta de concurs costa 8.000 de euro.

"Conteaza foarte mult bicicleta, mai ales la valori apropiate intre sportivi. Materialul tehnic poate face diferenta" crede Marius.

"Din pacate sportul in fiecare an pierde din sportivi as fi vrut sa fie cum era cand faceam eu ciclism. Cand ne adunam la un concurs peste 4-500 de insi. Ar trebui sa incepem de la scoli, de la copii. Sa-i invatam miscarea, simtul sportului. simtul victoriei simtul sa fii campion" spune Georgiadis.

Giorgiadis, grecul care conduce Steaua se considera pe jumatate roman. A facut facultatea de sport la Bucuresti si s-a stabilit aici. Spune ca nu trebuie sa ne plangem atat de mult de drumuri.

"Strazile sunt bune, pot sa zic fata de alte tari, in strainatate, vorbesc de astea secundare, unde ne antrenam noi ca noi oricum nu avem voie sa urcam pe autostrazi. In tarile de afara se pune mai mare pret pe autostrazi si strazile secundare sunt mai stricate. Noi nu avem autostrazi prea multe, avem grija de strazile noastre secundare, unde ne antrenam si noi si unde nu prea avem probleme. Am redeschis sectia de ciclism la Steaua. Din primul an am avut 6 trofee. Cum sa nu fiu mandru de echipa mea?" incheie antrenorul grec.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!