"Seicul" care a salvat-o pe United! Povestea uimitoare a omului care a construit primul GIGANT din Manchester
5 septembrie 2016 15:49

"Seicul" care a salvat-o pe United! Povestea uimitoare a omului care a construit primul GIGANT din Manchester

Mourinho si Guardiola se intalnesc in weekend in cel mai asteptat derby din acest sezon in Europa: Manchester United vs Manchester City, duel de miliarde de euro. Nu a fost tot timpul asa.

Bate Cupa! Marti si miercuri la PRO X, de la 20:30: Sepsi OSK - CSU Craiova si Sanatatea Cluj - Steaua

Bucurati-va de fotbal, in direct la PRO TV! Marti, 31 octombrie, 21:45: AS Roma - Chelsea! Joi, 2 noiembrie, 22:00 Steaua - Beer Sheva!

Derby-ul din Manchester a devenit exploziv din 2008, de cand seicii din Abu Dhabi au preluat controlul lui City, echipa de pluton pana la venirea arabilor.

Fanii lui City au inceput sa spere ca intr-o zi suprematia marii rivale din oras se va incheia. Si chiar asa s-a intamplat. Cu investitii de peste 1 miliard de euro, City i-a luat fata lui United, chiar si cand aceasta il avea pe Sir Alex Ferguson pe banca.

United a investit sume uriase dupa retragerea scotianului pentru a recupera distanta fata de rivala din oras, care a ajuns la statutul de favorita in Champions League dupa ce l-a adus pe Guardiola pe banca. 

 

United, salvata de donatii de la disparitie!

 

Dar a fost o perioada cand City era peste United chiar si fara petrodolari. In anii '30, United era aproape de faliment si a doua echipa a orasului.

Un afacerist din industria hainelor a contribuit decisiv la formarea colosului denumit astazi Manchester United. El a imprumutat clubul cu suma care avea sa-l salveze de la faliment, i-a incurajat pe suporteri sa vina la stadion, ba chiar le-a construit gara de langa stadionul Old Trafford, a cumparat primul teren de antrenament al lui United si a investit in prima grupa de juniori. Cam ce face Seicul Mansour in zilele noastre pentru cei de la City.

Doar ca spre deosebire de seicii care se ajuta de fotbal pentru afacerile lor, Gibson a facut-o din pura pasiune, fara sa pretinda nimic in schimb! El nu a vazut niciun ban inapoi si nici familia sa.

Povestea industriasului britanic e reamintita acum, inaintea meciului de duminica ce aduna la start cifre colosale, ca de exemplu Paul Pogba, jucator adus de Unite cu 105 milioane de euro in aceasta vara.

 

A construit gara pentru suporteri! 

 


Gibson era un afacerist in industria textila care a castigat sume uriase in timpul razboiului. Toti banii pe care i-a investit in United i-a investit din dragoste pentru sport si loialitate fata de orasul care i-a daruit tot ce a avut. Cand a preluat-o pe United, Gibson nu avea ambitii prea mare: "E loc suficient pentru doua cluburi bune de fotbal in Manchester", a spus el in 1931 cand a devenit seful clubului.

Gibson a condus clubul pana in 1951, cand a murit. "Nu a castigat niciodata vreun ban cu Manchester United. Generozitatea lui a construit clubul de acum. Toata lumea a castigat apoi, dar familia Gibson a ales sa nu faca asta", a povestit stranepotul lui Gibson, Alan, care va fi prezent la dezvelirea unei placi memoriale la stadionul Old Trafford.

Gibson a donat initial 2000 de lire (118.000 de lire astazi) pentru a salva clubul de faliment, iar apoi a mai oferit suma de 40.000 de lire (2.360.000 de lire astazi), dar a insistat ca toata conducerea clubului sa demisioneze. A discutat cu suporterii si le-a cerut sa ramana loiali clubului, in schimb a convins compania de trenuri Midland sa faca o oprire la Old Trafford, acolo unde chiar el a platit construirea unei gari.

"In perioada aia nu era merchendising, nu existau drepturi TV. Singura metoda de facut bani pentru cluburi erau biletele de la meci, asa ca a pus fanii pe primul loc", povesteste Alan.

United si-a revenit sub conducerea lui Gibson. Echipa a promovat in prima liga in 1936, iar in 1945 a luat decizia care urma sa schimbe toata istoria clubului: l-a numit antrenor pe Matt Busby. Acesta avea aceeasi viziune ca Gibson, aceea de a da credit tinerilor si de a investiti in centrul de copii.

Gibson construise deja prima academie a clubului prin care a incercat sa implice United in activitatea comunitatii din Manchester. Orice copil putea sa joace fotbal pe terenurile lui United, iar cei mai talentati erau doar rugati sa se gandeasca daca vor sa vina la antrenamentele primei echipe. Din acest centru au ajuns sase jucatori in echipa ce avea sa castige Cupa Angliei in 1948, primul trofeu important cucerit de United in noua epoca. 


In 1939, Gibson a cumparat terenul de la The Cliff, baza ce avea sa devina parte din club pentru mai bine de 60 de ani si locul in care au crescut nume legendare pentru club, Ryan Giggs, Paul Scholes sau David Beckham.

Inainte sa moara, Gibson i-a convins pe cei din guvern sa aloce fonduri pentru reconstructia stadionului Old Trafford, demolat partial in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Gibson si sotia sa Lillian au pierdut 5 copii la nastere, dar pana la urma au avut un baiat, pe Alan, nascut in 1915. Acesta a fost vicepresedinte si director al clubului pana cand a murit, in 1995. El a scapat de tragedia aviatica din 1958 din cauza unei glezne luxate ce l-a impiedicat sa calatoreasca. Opt jucatori si trei oficiali ai lui Manchester United au murit atunci, impreuna cu jurnalisti si membri ai echipajului.

Alan Gibson a apucat sa vada primele doua titluri cucerite de United in Premier League, iar Sir Alex Ferguson a citit la inmormantarea sa. Lillian a mers la toate meciurile lui United pana la 95 de ani si a avut o voce puternica in club pana cand a murit, in 1971. Fiul ei a vandut apoi actiunile ramase familiei lui Martin Edwards, cel care avea sa conduca United pana in 2002, cand clubul a fost preluat prin bursa de familia Glazer. 



FULLSCREEN
"Seicul" care a salvat-o pe United! Povestea uimitoare a omului care a construit primul GIGANT din Manchester
  • /
1 comentarii
  • 5 septembrie 2016
    Sand Astea sunt stiri legate de sport, nu ceea ce declara puscariasii jiji meme sau manelistul reghe....
BRAT