1 decembrie 2015 11:45

"Nu exista limite. Sunt cel mai bun exemplu in fata voastra!" Povestea fantastica a lui Tecau, romanul care a cucerit tenisul mondial in 2015!


	"Nu exista limite. Sunt cel mai bun exemplu in fata voastra!" Povestea fantastica a lui Tecau, romanul care a cucerit tenisul mondial in 2015!

Are 30 de ani si toata lumea la picioare! Horia Tecau a devenit numarul 1 mondial, in tenisul la dublu, dupa un parcurs fantastic in 2015. A castigat atat Wimbledon-ul in aceasta vara, dar si Turneul Campionilor, in urma cu o saptamana.

Bucurati-va de fotbal, in direct la PRO TV! Marti, 31 octombrie, 21:45: AS Roma - Chelsea! Joi, 2 noiembrie, 22:00 Steaua - Beer Sheva!

Bate Cupa! Marti si miercuri la PRO X, de la 20:30: Sepsi OSK - CSU Craiova si Sanatatea Cluj - Steaua

A avut partide spectaculoase, in care si-a etalat forta si talentul urias, alaturi de coechipierul sau, olandezul Jean Julien Rojer. Dupa 24 de ani de munca, amandoi sunt in varful sportului mondial.

“A fost un vis al nostru dupa ce am castigat Wimbledon-ul sa terminam anul pe locul 1! Am crezut ca putem realiza lucrul asta!”

A uimit lumea sportului si este numit noul fenomen din tenisul mondial, la dublu. E rapid, tehnic, puternic si eficient. Stie sa joace in echipa si are logica jocului pe zone. A fost incurajat de David Beckham, inainte de finala, si a fost insotit de tatal sau pe durata turneului de la Londra. In Romania i-au asteptat sa sarbatoreasca, mama si fratele tenismenului.

“A fost cel mai mununat moment care se putea intampla de cand face Horia tenis, si sincer ma uitam in sus si spuneam Doamne, ni se poate intampla chestia asta noua? “, spune Dorinela Tecau mama lui Horia.

In sportul mare e nevoie de multa concentrare si daruire. Sunt ani de sacrificii si un efort mental urias. Mama lui Horia s-a temut la un moment dat ca tenisul de la nivel inalt il va schimba complet.

“Horia era foarte jucaus, facea tot felul de jocuri acasa si il supara pe fratele lui. Ratacea hartiile pe birou, ii arunca tot felul de chestii, arunca cu cocoloase de hartie in el si radea foarte mult. Acum a fost o perioada in care parca ii disparuse rasul si am crezut ca e obosit, dar cred ca i-a revenit din nou.”

A fost primit cu emotie la Constanta, in liceul sportiv unde a invatat si unde alti copii vor sa ii mearga pe urme. “Datorez foarte mult scolii sportive, si liceului sportiv, acei ani au insemnat foarte mult pentru mine, m-au format ca persoana, si ca jucator de tenis!”

In acelasi liceu a invatat si Simona Halep, dar sunt in generatii diferite. Sunt prieteni si vorbesc mult inainte de marile meciuri. Primul antrenor al lui Horia povesteste cat de in serios lua elevul sau fiecare meci.

“A venit la 5 ani si 8 luni, dupa 2 saptamani faceam 20 de mingi din linie in linie. Eram in Italia la 15, 16 ani. La Bari, cand am castigat primul turneu, era suparat ca nu am facut noi poza cu cupa, cand o sa mai castige cupe. Zic vine timpul, o sa castigi si uitati ce frumos, si cate nu a castigat. Si ce cupe. Oooo, din alea adevarate!”

Tatal lui Horia isi aminteste ca Horia avea 5 ani, fratele sau, 6, si i-a dus pe amandoi la tenis, desi mergeau deja la inot. Doar Horia a demonstrat talent in sportul cu racheta. Tatal lor facuse baschet in tinerete si spune ca multi ani a trait cu regretul ca pune presiune prea mare pe micul Horia, in care isi proiecta propriul vis de succes.

“Este extraordinar de matur, contactul cu aceasta lume a jucatorilor profesionisti, de top , l-a adus la un nivel in care am multe discutii cu el, cu un om mai mult decat matur. Bucuria si satisfactia noastra, ca familie, este extraordinara!”, spune Romeo Tecau, tatal lui Horia.

A parasit la 14 ani Romania, pentru o bursa la o celebra academie de tenis din Statele Unite. De atunci viata lui a insemnat antrenamente zilnice, si un regim special. Strabate lumea la turnee si stagii de pregatire si traieste la Miami 10 luni pe an. Ajunge acasa, la Constanta doar in vacantele de vara si de Craciun.

"Nu m-am obisnuit niciodata dar daca stiu ca asta ii place si asta face. Acasa mananca ce mananca lumea, sarmale, zacusca facuta de bunici, prajituri”, spune mama lui.

Si peste tot pe unde merge in lume, e intrebat despre relatii si fete. Mama lui Horia spune ca desi ambii copii sunt burlaci, si-ar dori tare mult sa-i vada casatoriti, fiecare la casa lui.

“Cred ca o sa relationez foarte bine cu nurorile mele pentru ca tin la ei si atunci asta e. Sunt curtati, si eu imi doresc ca ei sa aiba o familie asa cum am avut si noi, sa aiba o familie solida, sa fie la casa lor.”

Este foarte atent in ce priveste banii cu care este recompensat in tenis, si odata cu castigurile de la competitiile de top, parintii sustin ca a devenit si foarte generos. S-a interesat de ce are nevoie spitalul din Constanta, si a donat toata suma necesara, pentru un aparat vital la sectia de nascuti prematur.

Ii plac mult copiii si a fost intrebat, la conferinta de la spital, cand va avea propria familie.

“Deocamdata….va veni si vremea lor sunt niste etape, intai trebuie sa ai o prietena, pe care nu poti sa le sari. Fetelor, atentie!”

Nu vorbeste despre vreo iubita, pentru ca in 2015, s-a dedicat exclusiv tenisului. In viata de zi cu zi, pare o fire retrasa, pe teren e puternic si hotarat. Si-a dorit in permanenta sa fie cel mai bun. Au castigat la Wimbledon dupa ce au invins doi frati americani, care luasera 6 ani, la rand, acest trofeu.

Dupa trei finale pierdute anterior la turnelul londonez, Horia cucerea in aceasta vara cel mai prestigios turneu de tenis din lume. A devenit al doilea roman castigator al Wimbledonul-ui, dupa Ilie Nastase, in 1973. Pe Ilie l-a cunoscut la Bucuresti, pe cand era un pusti, si castiga primele trofee. Era vremea cand iesitul la joaca, in spatele blocului, il bucura mai mult decat combina audio primita la concurs.

“Era o joaca atunci, si pentru mine si pentru fratele meu, tin minte ca nu imi placea sa ma antrenez. Nu imi placeau antrenamentele, imi placeau jocurile. Nu existau parcarile, nu existau garajele astea, eram tot timpul afara aici, jucam fotbal, baschet. “

In 2012 a fost desemnat sa poarte steagul Romaniei, si sa reprezinte tara, la Jocurile de la Londra. Astazi isi aminteste despre interminabila competitie din copilarie, pe care o avea cu fratele sau, dar si cu alti copii din cartier.

“Important este sa faci si alte lucruri pe langa tenis, sa te dezvolti tu ca persoana, si scoala, educatia iti ofera acest lucru. Era o competitie atunci intre noi, cu fratele meu ieseam tot timpul la joaca in spatele blocului, si nu aveam alte activitati decat jocuruile sportive. Mai am si colegi care ma bateau la 13 ani, la 14 ani, chiar prieteni de aici din Constanta, care imi aduc si acum, poti sa fii tu campion mondial, dar te-am batut la 14 ani, cand eram copii.”

Cu Julien Rojer joaca de anul trecut, si la inceput, nu se cunosteau prea bine. Organizatorii turneelor la care au participat le-au pus multe intrebari si au vrut sa afle ce stie colegul olandez despre anii in care Horia a castigat de 2 ori Wimbledon-ul la juniori. Se intampla pe cand Tecau juca alaturi de romanul Mergea, cel cu care a inceput rezultatele mari, in tenisul la dublu, si cu care s-a intalnit si in finala de la Londra, din acest an.

Horia a castigat 50 de meciuri la simplu, in 2014, dar s-a focusat in special pe antrenamentul la dublu, unde jocul e diferit. Glumesc mult, se tachineaza, dar sunt prieteni la catarama. Si, dupa sute de antrenamente impreuna, au ajuns sa se cunoasca foarte bine, atat pe teren, cat si in afara lui.

“Vreau sa il aduc in Constanta, vreau sa vada locurule unde am crescut, sa vada cum e sezonul in Mamaia, sa vada orasul. As vrea sa vina odata si sa il plimb, sa ii arat clubul unde am crescut, sa il cunoasca pe primul meu antrenor, sa ii arata orasul, sa ii arat locurile pe care vreau eu sa I le arat. “

Fratele Andrei este economist, corporatist la Bucuresti, si este doar cu un an mai mare decat Horia. Multa lume crede ca sunt gemeni si cand se intalnesc, povestesc amuzati despre momentele de confuzie, cand Andrei e asaltat pe strada.

“Autografe nu, poze au vrut sa mai faca. Am facut, ca erau niste copii.
- L-ai lasa la un turneu in locul tau?
- Poate pe la un turneu pe la Slobozia.”

Glumesc mult si deapana amintiri despre anii in care dadeau acasa, emotii parintilor.

“Eram si noi copii, ne jucam ne bateam, jucam ping-pong pe o masa din sufragerie, nu ne lasa tata. O mica inundatie am provocat la un moment dat, era apa oprita si nu ne-am dat seama.“

A castigat peste 3 milioane de dolari din sport, calatoreste mult, ii plac selfie-urile din calatorii, si nu ezita sa posteze pe Facebook poze din intimitate, de la sesiunile de recuperare si masaj. Cand nu joaca tenis, ii place sa se imbrace bine si sa pozeze. A facut asta in mai multe randuri, pentru a promova designeri de lux si masini cu pretentii.

“Am primit mai multe propuneri, nu vreau sa fac din asta un hobby!”

Nu uita sa vorbeasca despre cei 7 ani de acasa, si de perioada scolii primare. A mers in locul in care acum doua decenii, pasea in clasa intai si a vrut sa isi revada invatatoarea. A trebuit sa treaca mai intai de un cordon urias de copii, si nu a putut sa refuze nici macar unul.

Cea care i-a pus stiloul in mana spune ca era serios si foarte corect.

“Cand venea din turnee, ma intreba ce ati mai invastat, nou? Ii spuneam cateva repere. Fiecare chestiune trebuia lamurita, pusa la punct, astfel incat el nu a pierdut vreo informatie datorita faptului ca absenta foarte mult la scoala. Sambata de sambata ma intalneam cu Horia pe bulevard, era cu racheta la umar si il intrebam si in weekend faci antrenament? Si el spunea da. Nu te-ai plictistit? Niciodata nu ma voi plictisi de tenis! Tenisul e viata mea!”

“Sunt pe ultima suta de metri, e ultimul meu an de activitate, ultima generatie, 43 de ani de munca, Horia. Este o viata, cate amintiri si realizari. Cand erati voi eram foarte tanara insa nici acum nu ma simt altfel, datorita faptului ca uite, ce dragalasi sunt. “

Asaltul copiilor pentru autografe a fost urmat de asaltul fostilor dascali, la fotografii.

“Lasa-ma si pe mine ca toate pozele le-ai facut langa el! Lasa-ma si pe mine, ce esti asa egoista!”

A fost recunoscut pe strada de alti fosti sportivi ai Constantei si reactiile de bucurie au blocat temporar traficul rutier. Nu uita sa isi promoveze tara si locurile natale. Anul trecut a mers la Guvern, unde a fost numit ambasador al Turismului Romanesc, alaturi de Simona Halep si alti sportivi si artisti celebri de la noi.
Si spune ca indiferent unde va trai, va juca si se va antrena, nu poate uita locurile copilariei si unde unde a invatat carte si tenis. Vrea sa ajute sportul romanesc si pe cei din tanara generatie, care acum sunt la inceput de drum.

“Simt generatia aceasta mai tanara, e mai doritoare, mai informata, mai responsabila, isi doresc mai mult si vreau sa le transmit ca cu ajutorul scolii, al educatiei, se pot forma, si indiferent de domeniul in care isi vor urma viata. Au nevoie de mai mult respect, mai multa iubire, mai mult interes. Doriti-va voi mai mult, sa evoluati!”

A uimit un intreg mapamond cu performantele sale si a demonstrat ca isi poate indeplini cel mai maret vis. A ajuns numarul unu in lume, traieste pentru tenis, joaca spectaculos, si a adus stralucire in sportul alb. Are parte de glorie, dar nu uita sa fie om si sa ajute. Horia Tecau a readus Romania pe harta sportului mondial. 2015 e anul lui, se bucura de succes, isi construieste un drum frumos si face istorie cu racheta, in elita marilor campioni.

Sursa: www.stirileprotv.ro

FULLSCREEN
"Nu exista limite. Sunt cel mai bun exemplu in fata voastra!" Povestea fantastica a lui Tecau, romanul care a cucerit tenisul mondial in 2015!
  • /
Citeste si:

#Horia Tecau

0 comentarii
BRAT