Steaua, sanse mici sa-l mai ia pe Guilherme! Plecat LIBER de la Petrolul, brazilianul poate prinde un transfer important

Guilherme Petrolul Ploiesti Steaua Trabzonspor Transfer Market
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 22 Iunie 2014, 16:26
Data actualizarii: Duminica 22 Iunie 2014, 16:42

Fundasul brazilian Guilherme Sitya, care a jucat in ultimele doua sezoane la Petrolul, remarcandu-se in tricoul echipei ploiestene, ar putea juca alaturi de un roman.

Adus in Romania de Laurentiu Reghecampf, pe vremea cand acesta antrena Concordia Chiajna, Guilherme Sitya (24 de ani) a reusit intr-un timp foarte scurt sa-si dovedeasca calitatile si sa se adapteze fotbalului din Liga I, acesta ajungand dupa doar un retur de campionat la Petrolul Ploiesti.

Vazut ca unul dintre oamenii importanti ai Petrolului in ultimele doua sezoane, cu prestatii bune in tricoul formatiei ploiestene, Guilherme a parasit insa fosta castigatoare a Cupei Romaniei dupa ce i-a acuzat pe conducatori ca au vrut sa-l pacaleasca, intelegandu-se asupra unei oferte de prelungire, dar schimband-o in ultimul moment.

"Inainte sa plec in vacanta am zis ca am batut palma cu conducerea, dar patronul a schimbat lucrurile si a zis ca nu mai poate sa-mi dea ce a promis inainte de vacanta. Diferenta a fost foarte mare fata de ceea ce mi s-a oferit inainte. Am facut treaba buna la Petrolul, iar acum nu stiu de nicio oferta din Romania. Voi vorbi cu impresarul meu si vom vedea. Prioritar ar fi sa joc afara, dar as mai juca si in Romania", spunea Guilherme in urma cu cateva zile.

Acum, fotbalistul brazilian, dorit in ultimul an si de Steaua, care il considera varianta perfecta pentru inlocuirea lui Iasmin Latovlevici, este aproape de a semna cu o echipa din Turcia, scrie publicatia Fotomac.

Jurnalistii din Turcia anunta ca Trabzonspor, formatie la care joaca si Alexandru B ourceanu, se intereseaza activ de serviciile fundasului de 24 de ani, cu care se afla in negocieri.

"Trabzonspor, care negociaza pentru postul de fundas central si cu ivorianul Kolo Toure, dar si cu Sebastian Coates de la Liverpool, s-a orientat pentru postul de fundas stanga catre Guilherme Sitya, in varsta de 24 de ani, care a jucat ultima data in Romania, la Petrolul Ploiesti", scrie Fotomac.

34 de meciuri a jucat Guilherme pentru Petrolul in sezonul trecut, fiind singurul jucator din Liga I care a evoluat in toate meciurile.

Cotat in acest moment la 1.8 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de, Guilherme a mai jucat in cariera sa la Porto Alegre, Caxias si Concordia Chiana. Cu toate acestea, brazilianul nu a jucat niciun meci in prima liga a campionatului din tara sa.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!