Football Leaks | Real Madrid vinde "cu frica": clauza speciala pentru ca Di Maria sa nu ajunga la rivalii de la Barcelona, in contractul cu United

Angel Di Maria Barcelona Manchester United PSG Real Madrid Transfer Market
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 19 Februarie 2016, 13:23
Data actualizarii: Vineri 19 Februarie 2016, 13:32

Real Madrid l-a vandut pe internationalul argentinian Angel Di Maria echipei engleze de fotbal Manchester United, in august 2014, incluzand in contract si o clauza impotriva cluburilor spaniole, principala vizata fiind marea rivala Barcelona, cu penalizari cuprinse intre 30 si 50 milioane euro. 

Dezvaluirea a fost facuta de site-ul Football Leaks, care a publicat o copie a acordului incheiat intre Real si United, in urma caruia Di Maria a ajuns pe Old Trafford, in schimbul unei sume de transfer de 75 milioane euro, platita in trei transe de 25 milioane, ultima dintre ele urmand sa fie achitata in august 2016. 

In plus, clubul englez se angaja sa le plateasca celor de la Real Madrid cate un milion de euro suplimentar de fiecare data cand disputau meciuri in faza grupelor Ligii Campionilor. 

Documentul cuprinde, de asemenea, diverse bonusuri legate de randamentul fotbalistului si precizeaza ca United trebuie sa plateasca 5 milioane euro daca Angel Di Maria castiga Balonul de Aur si alte cinci daca va fi unul dintre finalisti. 

In privinta clauzelor impotriva echipelor spaniole, contractul prevedea ca Manchester United sa plateasca clubului madrilen 50 milioane euro in cazul in care Di Maria era cedat unei echipe din Primera Division in vara lui 2015, 40 milioane daca acest lucru s-ar fi intamplat in 2016 si 30 milioane in cazul in care transferul se realiza in 2017. 

Exista, de asemenea, si o clauza speciala "anti-Barca", conform caruia United trebuia sa plateasca o penalizare de 30 milioane euro daca Di Maria ajungea pe Camp Nou pana in 2019. 

Intre timp, insa, Manchester United l-a vandut pe Angel Di Maria campioanei Frantei, Paris Saint-Germain, in vara anului trecut, pentru aproximativ 63 milioane euro, argentinianul nereusind sa se ridice la nivelul asteptarilor englezilor. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!