Stim echipa completa si finala a Romaniei pentru meciul de Fed Cup: accidentata, Irina Begu a fost inlocuita de Raluca Olaru, care va juca la dublu

Simona Halep Cehia fed cup Raluca Olaru Romania Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 29 Ianuarie 2016, 17:26
Data actualizarii: Vineri 29 Ianuarie 2016, 17:41

Echipa finala cu care Romania va aborda intalnirea impotriva Cehiei in Fed Cup a fost anuntata. Accidentata, Irina Begu a fost inlocuita de Raluca Olaru.

Presedintele Federatiei Romane de Tenis, George Cosac, a declarat ca Raluca Olaru o va inlocui pe Irina Begu, accidentata, in echipa de Fed Cup a Romaniei pentru meciul cu Cehia, programat la Cluj-Napoca, pe 6 si 7 februarie.

El a explicat ca era nevoie de o "specialista de dublu" avand in vedere ca nici Simona Halep si nici Andreea Mitu "nu iubesc prea mult proba de dublu". 

"Raluca Olaru o inlocuieste pe Irina in echipa pentru meciul cu Cehia. Raluca este o specialista in proba de dublu si avem nevoie de ea pentru a face pereche cu Monica (n.r. - Niculescu). Asta pentru ca stim ca nici Simona si nici Andreea nu iubesc prea mult proba de dublu. Iar Raluca este in forma, a jucat bine in Australia, la Sydney, unde a pierdut greu in fata Martinei Hingis in semifinale. Asadar, sunt convins ca este o alegere buna pentru echipa noastra", a spus Cosac pentru Agerpres. 

Presedintele FRT a mentionat ca a asteptat un raspuns de la medic in ceea ce priveste situatia Irinei Begu. 

"Noi nu am luat nicio pozitie pana acum deoarece am asteptat un raspuns de la medic. Si acesta a venit. Din pacate, din cauza problemelor de la genunchi nu poate juca. Fata a fost corecta si o apreciez pentru asta. A spus ca nu poate fi suta la suta din punct de vedere medical pentru intalnirea cu Cehia si nu vrea sa ii ia locul altcuiva care este suta la suta apt", a mentionat George Cosac. 

Irina Begu a anuntat, joi, pe pagina personala de Facebook ca nu va putea evolua pentru echipa de Fed Cup a Romaniei in meciul cu Cehia din cauza unei accidentari. 

"Mi-as fi dorit sa va dau o veste buna, insa problema de la genunchi inca nu a trecut si perioada mea de refacere va mai dura! Cu parere de rau, trebuie sa va anunt ca nu voi putea fi prezenta la Cluj alaturi de fete", a afirmat Begu in mesajul sau. 

In aceste conditii, echipa Romaniei este alcatuita din Simona Halep (2 WTA), Monica Niculescu (40 WTA), Andreea Mitu (96 WTA) si Raluca Olaru (49 WTA la dublu). Romania intalneste, in 6 si 7 februarie, in Sala Polivalenta din Cluj-Napoca, echipa Cehiei, in primul tur al Grupei Mondiale la Fed Cup.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!