Moment halucinant la Wimbledon! Un jucator a aruncat cu MONEDE spre arbitru: "Esti corupta!" VIDEO

Danil Medvedev Wimbledon Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 06 Iulie 2017, 13:37
Data actualizarii: Joi 06 Iulie 2017, 13:41

Rusul Danil Medvedev, locul 49 ATP, a fost foarte suparat pe Mariana Alves, dupa infrsngerea suferita miercuri, cu scorul de 6-4, 6-2, 3-6, 2-6, 6-3, in fata belgianului Ruben Bemelmans, locul 124 ATP, venit din calificari, in turul al doilea al turneului de la Wimbledon.

Dupa meci, in timp ce isi strangea lucrurile de pe banca, Medvedev a dat peste portofelul sau, a scos cateva monede si le-a aruncat la picioarele scaunului arbitrului, pentru a sugera ca portugheza este corupta.

Potrivit dailymail.co.uk, rusul a vrut in setul decisiv ca arbitrul de scaun sa fie schimbat, insa supervizorul a refuzat acest lucru.

"In opinia mea, e ceva gresit la Wimbledon, arbitrii... in opinia mea, ea vrea sa pierd acest meci. Au fost cinci decizii (n.r. - ale arbitrilor de linie) corectate de ea, toate impotriva mea. impotriva lui, zero",
i-ar fi spus Medvedev supervizorului, conform sursei citate.

Jucatorul rus s-a calmat pana la conferinta de presa, la care a sustinut ca nu a vrut sa sugereze ca Mariana Alves a fost partinitoare sau cumparata.

"In tensiunea momentului, am facut un lucru urat. Imi cer iertare pentru asta. imi strangeam lucrurile cand am vazut portofelul. Nici macar nu imi amintesc ce monede erau. Am fost un prost"
, a declarat Medvedev, care a produs, in turul I, cea mai mare surpriza a turneului masculin, eliminandu-l pe elvetianul Stan Wawrinka, locul 3 ATP.

Medvedev risca o amenda de 20.000 de dolari pentru gestul sau.

In vsrsta de 44 de ani, Mariana Alves este unul dintre cei mai experimentati arbitri de scaun. Totusi, ea are obiceiul sa intervina peste arbitrii de linie, de multe ori fara a avea dreptate. Despre Alves se spune ca a contribuit la grabirea introducerii sistemului "hawk-eye" in tenis. In 2004, ea a condus meciul dintre Serena Williams si Jennifer Capriati, din sferturile de finala ale US Open. Portugheza a intervenit de cateva ori peste arbitrii de linie, in momente importante ale partidei, dar reluarile TV au aratat ca nu a avut dreptate. Williams a protestat pe teren, fara a avea succes. Capriati s-a impus cu 2-6, 6-4, 6-4, apoi organziatorii i-au cerut scuze Serenei Williams. Dupa doi ani, "hawk-eye-ul" a fost introdus oficial la US Open.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!