Oferta fabuloasa pentru Sumudica, cu salariu de 5 ori mai mare! Antrenorul a vorbit in Turcia: "Semnez si ACUM"

Marius Sumudica Kayserispor Turcia Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 09 Ianuarie 2018, 10:28
Data actualizarii: Marti 09 Ianuarie 2018, 10:42

Marius Sumudica a vorbit intr-un interviu acordat canalului turc Dogan. Antrenorul a dezvaluit ca a primit o oferta din Qatar, cu un salariu de 5 ori mai mare decat cel incasat la Kayseri.

Sumudica le-a spus turcilor ca a primit o oferta uriasa din Qatar. Potrivit antrenorului lui Kayseri, seicii qatarezi i-au propus un salariu de 5 ori mai mare decat cel incasat in prezent. Chiar si asa, nu au reusit sa-l convinga sa lase Turcia!

Pe locul 5 in Turcia, Sumudica spune ca obiectivul actualului sezon este o clasare intre primele 8 echipe ale campionatului. El a preluat o echipa care anul trecut a terminat pe 15, iar acum se lupta cu granzii Besiktas si Fenerbahce.

Marius Sumudica a dezvaluit ca are un salariu anual avantajos si inca doi ani de contract. El spune ca este dispus sa semneze prelungirea in orice moment!

"Eu am o clauza de 500.000 euro, dar nu vreau sa schimb nimic. Contractul e pe doi ani, nu vreau sa plec de aici. Nu m-am gandit niciun moment sa plec",
a spus Sumudica.

"Eu iubesc Turcia. Am avut o oferta din Qatar. Erau bani multi, la care nici nu as fi indraznit sa ma gandesc. Dar daca actuala mea echipa e multumita de mine si imi ofera un contract nou, voi ramane aici pentru totdeauna", a mai spus el.

Sumudica le-a mai spus turcilor ca nu are o bagheta magica, dar a vorbit si despre arbitraje: "Arbitri turci sunt mai buni decat arbitri romani. Nu cred ca se fac greseli intentionate", a mai spus el.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!