Nationala il poate transforma in titular! Torje, gata sa faca spectacol in liga lui Messi si Ronaldo: "ACUM trebuie sa demonstrez ce pot!"

Gabriel Torje Romania Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 14 Septembrie 2012, 18:22
Data actualizarii: Vineri 14 Septembrie 2012, 18:21

Fara el, nationala avea mari probleme cu Estonia si Andorra! Dupa 2 goluri si 2 pase de gol, Torje e gata sa impresioneze si in Primera Division

Fotbalistul Gabriel Torje, imprumutat in aceasta vara de Udinese la Granada, a declarat ca era important pentru el sa aiba prestatii bune la nationala Romaniei si ca acum trebuie sa demonstreze la echipa spaniola ca poate mai mult, informeaza cotidianul Marca.

Jurnalul sportiv spaniol considera curios cazul lui Torje, care "a venit la Granada cu referinte excelente, dar inca nu a reusit sa se adapteze", mentionand ca romanul inca nu a aratat calitatile pe care le-a demonstrat la echipa nationala (doua goluri in ultimele doua partide si pase decisive la alte doua reusite).

"Mi-au prins foarte bine aceste doua meciuri ale nationalei. Pentru mine era important sa am o evolutie buna si acum trebuie sa demonstrez la Granada ca pot sa joc mai bine", a afirmat Torje.

El nu crede ca oamenii vor fi extrem de nerabdatori in ceea ce il priveste: "Am timp suficient pentru a demonstra ca sunt un fotbalist bun si ca pot oferi mult echipei. Ar fi important sa joc. Anul trecut, in Italia, am jucat putin. Trebuie sa ma antrenez foarte bine si cand sunt inclus in lot sa dau tot ce pot", a mentionat fotbalistul.

Conform Marca, Gabriel Torje a mai spus, intr-o spaniola "mai mult decat acceptabila", ca se antreneaza in fiecare zi cu scopul de a ajunge sa joace. "Daca joc sunt multumit. Daca nu, ma voi antrena mai mult, ca sa fiu disponibil pentru meciul urmator", a explicat Torje.

Romanul este de parere ca Granada a avut evolutii foarte bune in primele meciuri din actualul sezon al campionatului Spaniei: "Am jucat bine impotriva celor de la Rayo, dar am pierdut (n.r. - scor 0-1). Cu Sevilla, cred ca am fi meritat sa castigam (n.r. - meciul s-a terminat 1-1), iar impotriva echipei Real Madrid era foarte dificil sa obtinem puncte (0-3)".

Torje a debutat la Granada in partida din 21 august cu Rayo Vallecano, intrand pe teren in minutul 77. in a doua etapa, cu FC Sevilla, a intrat in joc in minutul 64, iar in meciul cu Real Madrid, din 2 septembrie, a evoluat din minutul 69.

Sursa: Mediafax

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!