Un nou scandal de imagine in cadrul Armatei! Iordanescu si Nastase, acuzati ca sunt generali de carton: "Fac de ras uniforma!"

Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 18 Decembrie 2014, 09:30
Data actualizarii: Joi 18 Decembrie 2014, 09:42

Dupa scandalul dintre Armata si Gigi Becali, pentru sigla si culorile Stelei, un nou scandal incepe sa ia contur in cadrul Armatei. Cei mai cunoscuti sportivi ajunsi generali, Anghel Iordanescu (3 stele), Ilie Nastase (2 stele), Elisabeta Lipa (o stea) si Cornel Otelea (o stea), sunt acuzati de un ofiter in rezerva, coloneul Remus Macovei, ca si-au luat gradele ilegal si ca fac de ras uniforma militara.

"Avansarea lui Iordanescu a inceput de la generalul Mihai Iliescu, presedintele Asociatiei Nationale a Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere. Iliescu este general cu patru stele. Asociatia lui este o 'fabrica de generali'. Fara propunerea din partea acestei asociatii, avansarea nu era posibila. Pregatesc un documentar despre cum se fac generalii in Romania! Domnule, stiu ce spun, caci daca nu as fi fost bine documentat, mi-ar fi luat astia gatul! Nu e toata Armata corupta, doar unii generali! Unii!", a acuzat colonelul Macovei, conform Sport News.

Nici Ilie Nastase nu a scapat de "tirul" ofiterului in rezerva, care spune ca fostul mare jucator de tenis este "o rusine pentru Armata". "Ca militar de cariera, nu pot accepta batjocorirea gradului de general. Aceste randuri se vor un semnal de alarma pentru incetarea acordarii de grade militare unor spotivi. Fie si numai pentru faptul ca un alt mare sportiv, Ilie Nastase, care nu scapa niciun prilej pentru a face de ras, in tara si strainatate, uniforma militara, este nemultumit ca nu a fost si el avansat general locotenent!".

Imaginile cu Ilie Nastase in uniforma de general la diferite turnee de tenis sunt legendare. "L-ati vazut la manifestarile de 1 decembrie, de Ziua Nationala? Era imbracat cu veston si cu un fular 'civil', gri, probabil ca sa asorteze cu frizura! Domnule, avea manta militara si fular gri... Iar langa el statea seful Marelui Stat Major al Armatei, care nu-i zicea nimic. E o rusine pentru Armata! Exista prevedere legala care spune ca haina militara pentru cadrele in retragere se poarta doar la ocazii festive, la ceremonii. Ce a facut Ilie Nastase? A umblat cu haina militara pe la Roland Garros sau pe la Wimbledon, pe unde se duce el, de ne-a facut de ras!", spune Macovei.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!