Tragedie in sportul italian: un ciclist de doar 21 de ani, decedat in conditii suspecte, cu o luna inainte de Giro d'Italia

Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 24 Martie 2015, 12:32
Data actualizarii: Marti 24 Martie 2015, 12:45

Andrea Carolo, un ciclist italian de doar 21 de ani, aflat in plina ascensiune, a decedat in conditii suspecte seara trecuta. Acesta a murit intr-o sauna din orasul Portogruaro, iar unul dintre colegii sai a alertat Politia si Serviciul de Ambulanta.

Andrea Carolo, un ciclist italian in varsta de doar 21 de ani, component al Cycling Team Friuli din Udine, a murit seara trecuta intr-o sauna din orasul Portogruaro, in timp ce era insosit de un coechipier.

Carolo abia terminase un antrenament si a dorit sa efectueze o scurta sedinta de relaxare in sauna, moment in care i s-a facut rau, noteaza cotidianul Gazzetta dello Sport.

Potrivit sursei citate, cel care il insotea a sunat imediat la Serviciul de Ambulanta, iar acesta a fost transportat de urgenta la Spital. Din nefericire, sportivul nu a putut fi salvat, iar moartea sa este acum cercetata.

Procurorii au cerut o autopsie pentru a face lumina in acest caz, un atac cardiovascular la doar 21 de ani fiind considerat neobisnuit.

Nascut pe 11 martie 1994, Carolo era unul dintre componentii importanti ai echipei Friuli si avea in fata un viitor luminos. Presedintele Cycling Team Friuli a spus ca este in stare de soc si a transmis condoleante familiei pentru tragedia inimaginabila.

"Este un moment foarte dificil. Moartea lui Andrea ne lasa in criza. De acum ne gandim doar la familia si prietenii lui, a caror durere o impartasim", a spus Roberto Bressan.

Medicii vor stabili in urma autopsiei daca sportivul suferea de probleme sau de o malformatie a inimii.

Ciclismul italian a mai trecut prin momente grele in ultimii ani. O alta moarte care a marcat sportul din Peninsula a fost cea a legendarului Marco Pantani, sportiv gasit mort intr-o camera de hotel in urma cu mai bine de un deceniu. Moartea lui Pantani ramane inca o necunoscuta, un dosar fiind deschis in acest sens.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!