CIO interzice sportivilor din regiunea afectata de Ebola sa evolueze la Jocurile Olimpice de Tineret

CIO Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 15 August 2014, 14:39
Data actualizarii: Vineri 15 August 2014, 14:44

Mai multi sportivi provenind din tari din Africa afectate de febra Ebola nu vor putea participa la cea de-a doua editie a Jocurilor Olimpice de Tineret (JOT), care incep sambata la Nanjing (China), a anuntat Comitetul International Olimpic (CIO), citat de AFP.

CIO si comitetul de organizare au decis ca "sportivii proveniti din regiuni infectate nu vor putea participa la sporturile de lupta sau la natatie". Acestia vor fi supusi unor teste medicale pe toata perioada competitiei. Comunicatul CIO precizeaza ca autoritatile chineze sunt pregatite sa faca totul in cazul Ebola.

"Regretam ca din cauza acestei probleme, anumiti sportivi sufera dublu, din cauza epidemiei din tara lor de origine si pentru ca nu pot participa la jocuri", se arata in comunicatul publicat vineri.

Potrivit site-ului oficial al JOT, 25 de sportivi inscrisi in competitie provin din patru tari afectate de Ebola, Sierra Leone, Liberia, Guineea si Nigeria.

Echipa din Siera Leone are sase sportivi, un halterofil, patru jucatori de volei pe plaja si un inotator de 17 ani, Saidu Kamara. Guineea are patru sportivi, intre care un inotator, Alhoussene Sylla, si o judoka, Mamadama Bangoura. Liberia are doi sportivi, intre care si inotatorul de 15 ani, Momodou Sombai.

Cea mai importanta delegatie este a Nigeriei, cu 13 membri, intre care o luptatoare de 16 ani, Bose Samuel.

Jocurile Olimpice de Tineret au fost infiintate in 2007 si prima editie a avut loc la Singapore in 2010.

Romania va fi reprezentata de 41 de sportivi la cea de-a doua editie de vara a Jocurilor Olimpice de Tineret (JOT), care va avea loc la Nanjing (China) in perioada 16 – 28 august, competitie rezervata performerilor cu varste cuprinse intre 14 si 18 ani.

Potrivit ultimului bilant prezentat miercuri de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii, febra Ebola a provocat moartea a 1.069 de persoane din 1.975 de cazuri (confirmate, suspecte sau probabile). Cifra reprezinta o rata a deceselor de 54%.

Din cauza epidemiei, mai multe state si companii au decis sa nu mai asigure zboruri catre si dinspre tarile afectate.

Mediafax

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!