Piovaccari, dezvaluiri senzationale despre COSMARUL trait in Bucuresti, la Steaua! Cum ii desfiinteaza pe Messi si Cr. Ronaldo

federico piovaccari Barcelona Eibar Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 18 Octombrie 2014, 15:26
Data actualizarii: Sambata 18 Octombrie 2014, 15:34

A fost golgeterul Stelei anul trecut, iar acum este numit "Vieri" de la Eibar. Piovaccari vorbeste pentru Marca din Spania, inaintea meciului cu Barcelona.

Anul petrecut in Romania a fost cel mai groaznic pentru sotia sa

Pentru Piovaccari, Eibar a fost un mister total. S-a uitat pe internet, dupa ce a plecat de la Steaua, sa afle cate ceva despre actuala sa echipa:

"Nu stiam prea multe despre locul asta. M-am uitat la istorie, la club, am vazut ca orasul e mic. La Sampdoria nu aveam loc. Eu merg unde lumea ma iubeste. Asta este jobul meu si fanii ne trateaza ca pe idoli pe strada."

Stelistii l-au iubit, lui i-a placut la nebunie in Romania, dar sotia sa a trait un adevarat cosmar in Bucuresti, pentru ca nu intelegea limba:

"In Bucuresti, sotia mea a trait cel mai groaznic an din viata ei, din cauza ca nu intelegea limba. Ea este echipa pentru care joc :))"

I-a fost rusine sa-i ceara autograf lui Maldini

Piovaccari are multi idoli. Batistuta, Vieri, Maradona, dar si Maldini, caruia i-a fost rusine sa-i ceara un autograf, cand l-a vazut pentru prima data in cariera:

"Batistuta este un idol pentru mine, avea calitati fizice si stil de joc. Vieri? I-am vazut meciurile, am invatat de la el, de la miscarile in teren, la tot. Maradona este cel mai bun jucator din istorie. Imi placea sa-l vad la TV ce face pentru Napoli."

"Milanul lui Sacchi a fost cea mai puternica echipa din lume, cu cea mai buna defensiva. I-am vazut pe Tassotti, Baresi, Costacurta, Maldini. Era incredibil sa ii vezi pe gazon, cat de competitivi erau."

"Mi-a fost rusine sa-i cer lui Maldini un autograf la MIlanello. Este un nume istoric pentru Italia si Milan, a castigat totul."

Nu a calcat niciodata pe Camp Nou

Fostul atacant al Stelei joaca astazi pentru prima data pe Camp Nou din Barcelona. Desi spune ca e un vis pentru fiecare fotbalist sa joace impotriva lui Messi, declara ca brazilianul Ronaldo a fost un atacant adevarat. Golurile lui Messi si Cristiano Ronaldo din ultimii ani au fost "fabricate" de starurile care au jucat alaturi de ei in teren. Ronaldo de la Inter nu il avea decat pe Zamorano.

"Cand eram copil, la 9 sau 10 ani, am trecut pe langa Camp Nou cu familia, intr-un autobuz, dar nu am fost niciodata aici. Toti jucatorii astazi au un vis: sa joace impotriva lui Messi si Neymar, dar nu e o vacanta. Nu mergem acolo sa facem poze. Sa speram ca totul va fi bine."

"Pentru mine, atacantul perfect a fost brazilianul Ronaldo, asa gras cum l-au facut ei. In primul an la Inter a jucat asa cum isi dorea si castiga meciuri. Messi si Ronaldo dau 30, 40, 50 de goluri, dar au in spate staruri precum Xavi, Iniesta, Benzema. Ronaldo pentru Inter a fost precum Maradona pentru Napoli. Ronaldo juca alaturi de Zamorano, care nu era Neymar.", spune Piovaccari.

Piovaccari a vorbit pentru Marca si despre Balotelli si problemele sale:

"Balotelli este geniu rebel. Sunt adevarate povestile despre ce face in afara terenului. Este foarte bun, dar problema lui este ca trebuie sa respecte regulile."

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!