"CEL MAI BUN ATAC E ATACUL" | Bogdan Hofbauer scrie despre cum continua Reghe sa se pacaleasca singur

Steaua Opinii
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 15 Decembrie 2016, 00:08
Data actualizarii: Joi 15 Decembrie 2016, 12:51

Chiar iti vine sa ii dai dreptate lui Reghecampf. E bine ca prioritatea Stelei e campionatul. Nu Cupa, nu Europa! In campionat e pe corecte. Nu gasesti echipe de Liga a II-a. Aici nu poti da de nume ca Zurich sau ca Mioveni pe care Steaua, iata, nu a reusit sa le bata.

Dar Reghe continua sa se pacaleasca. Si incearca sa pacaleasca si in jur. Discursul sau ar fi fost valabil daca Steaua ar fi mers mai bine in campionat. Dar Steaua o duce rau peste tot. A cazut pana pe locul 3. A pierdut 3 meciuri in ultimele 5 etape. Arata rau si nu o ajuta nici rezultatele.

Si ne-am mai lamurit cu ceva. Reghecampf isi doreste enorm sa antreneze in Bundesliga, dar va refuza orice oferta din Italia. Acolo se va lovi de alte echipe cu tactica defensiva a Mioveniului. Iar atacul magnific pe care l-a impus la Steaua in acest sezon va esua si acolo.

Fara nicio gluma, dar ce echipa de atac e Steaua? A vazut-o cineva ca o echipa cu adevarat ofensiva? A remarcat vreun mare pasator la mijloc, vreo urma de dribling? Asediu de centrari de pe flancuri? Ori vreo linie de atacanti care sa sperie pe cineva? Chiar asa multe ratari a avut Steaua sa se planga ca adversarele ei se apara ilegal de mult incat Stelei sa ii fie iertat ca nu reuseste sa miste plasa?

Chiar si Becali se inseala intr-un aspect. Cand spune ca Steaua juca in 10 cu Golubovic in echipa. E mai rau cand ai oameni ca Golubovic sau Tudorie. Daca esti in 10, macar stii o treaba si nu ii centrezi atacantului mana-moarta.

Si ar mai fi o solutie. Demodata. Sa ataci! In teren, nu in declaratii! Un pic de umilinta nu strica. In declaratii, nu in teren!

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!