Ogararu: "De cand m-am intors la Steaua, a fost mai usor sa ajung la nationala!"
De cand am ajuns la Steaua, convocarile la nationala vin mult mai usor, recunoaste Ogararu, care este convins ca si Dica va trece de perioada grea de la Catania si va reveni la nationala.
"E bine sa incheiem anul cu bine. Eu zic ca Georgia este un adversar puternic. Sunt multe echipe care au facut surprize anul acesta. Tot timpul se simte lipsa unor jucatori importanti.
Acum, accidentati sunt cei doi capitani, Chivu si cu Mutu. Nu este un meci oficial si cine vine in locul lor are sansa sa confirme. Crede ca Lobont o sa fie capitan. Este o dubla decisiva cu Serbia si Austria. Este foarte important meciul cu Serbia. Sper sa nu ne gandim, la sfarsitul preliminariilor, la cele doua puncte pierdute cu Franta.
Pentru oricine exista o perioada de adaptare in strainatate. Dica sper sa treaca peste ea. El cat a facut parte din echipa nationala s-a simtit, a dat randament. Pentru mine a fost mult mai usor sa fiu convocat la nationala in ultima perioada. Este bine sa se joace pe cat mai multe stadioane.
Atat in provincie cat si in Bucuresti. Eu astept un public numeros la meci, atat cat permite capacitatea stadionului", spune Ogararu.
Vezi ultimele rezultate si stirile in timp real pe telefonul tau mobil: m.sport.ro
-
Ogararu catre Panin: "Sper ca vei juca pe stanga!" VEZI CE A ZIS PANIN:
Eroul campioanei CFR, din meciul de cupa cu Sportul Studentesc, Cristi Panin, a glumit la conferinta de presa, la prima convocare la nationala.
-
Gigel Bucur: "Nu ne e frica de Urziceni, la final noi o sa fim in frunte!"
Gigel Bucur le-a pus gand rau celor de la Urziceni: ii batem, nu conteaza ca au invins Dinamo, spune timisoreanul, care spera sa devina titular si in nationala lui Piturca.
-
Ropotan: "Sper sa obtinem cele 3 puncte cu Georgia!: :))
Convocat de Piturca la nationala mare, Ropotan anunta ca e gata sa uite de Dinamo si de problemele din Groapa pentru a se concentra numai pe ceea ce i se cere la prima reprezentativa.
-
38971 afisariDRAMA! Mourinho rade de unul singur in fata la TV! 5 extraterestri, dati disparuti intr-un oras plin de basci salbatici! Osasuna 3-2 Barcelona
-
36078 afisariVIDEO FABULOS! Un nebun pe motor a trecut pe langa politisti cu 300km/h! Reactia incredibila a oamenilor legii:
-
24087 afisariRenunta la nationala lui Ronaldo ca sa fie ROMAN! Starul care vine in nationala lui Piturca pentru Mondial
-
23648 afisariACUM LIVE VIDEO pe voyo.ro: S-au dus 310, mai sunt 690! Oncescu rezista si se bate la 3 mese!
-
21201 afisariCUTREMUR in fotbalul romanesc! O echipa din Liga 1 va fi depunctata, trei echipe din Liga 2 vor fi EXCLUSE!
-
Acum 17 ore si 56 minute | 0 min | 28008 afisari
-
Acum 18 ore si 14 minute | 0 min | 7094 afisari
-
Acum 18 ore si 5 minute | 0 min | 6560 afisari
-
Acum 22 ore si 13 minute | 0 min | 5022 afisari
-
Acum 18 ore si 5 minute | 0 min | 4700 afisari
-
Acum 18 ore si 14 minute | 0 min | 3796 afisari
-
Acum 17 ore si 47 minute | 0 min | 3699 afisari
-
10 februarie 2012, 21:00 | 0 min | 2165 afisari
-
Acum 17 ore si 59 minute | 0 min | 2034 afisari
-
Acum 17 ore si 59 minute | 0 min | 1977 afisari
- Urmeaza
-
12 Feb 2012, 15:00RECORD MONDIAL LIVE: Oncescu vs 1000 (DIRECT)
-
12 Feb 2012, 15:10Pariu cu frica Australia ep.2/7 (SHOWTIME)
-
12 Feb 2012, 16:00Ora exacta in sport (DIRECT)
LiveScores

Autoritatea Bancara Europeana (EBA) ar putea reduce nivelul minim obligatoriu al capitalului bancilor, daca scaderea recenta a randamentelor obligatiunilor suverane va fi de durata, a declarat presedintele institutiei, Andrea Enria, informeaza Reuters.

Hackerii de la Anonymous au anuntat oficial ca ei sunt responsabili pentru atacul la adresa CIA de vineri.


Comentariile articolului