"Avem un antrenor pe care in Germania nici nu-l dau la TV, intelegeti?!" Ionel Ganea, atac la conducerea FRF si la cea a nationalei

Christoph Daum Echipa Nationala Ionel Ganea Romania Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 04 Septembrie 2017, 11:03
Data actualizarii: Luni 04 Septembrie 2017, 11:08

Ionel Ganea, fostul mare atacant al nationalei Romaniei, ultimul marcator intr-o victorie a nationalei la un turneu final, a vorbit in aceasta dimineata la Ora Exacta in Sport, IN DIRECT la Pro•X.

Ionel Ganea se declara mai mult decat dezamagit de conducerea echipei nationalei si lanseaza un atac la selectionerul Christoph Daum, despre care spune ca "in Germania nici nu e aratat la TV". Fostul mare atacant da vina pe conducerea Federatiei Romane de Fotbal pentru impasul in care a ajuns Romania.

"Daca batem Muntenegru, sanse vor mai fi. Cu Armenia a fost o victorie meritata, una peste alta sunt 3 puncte castigate. Dar jocul n-a fost cel mai bun.

Nu pot sa-mi explic ce se intampla cu Andone. Este convocat in continuare, cu toate ca sunt si alti jucatori. Insa nu cred ca un atacant care vine la nationala nu vine sa dea totul pe teren.

Cred ca greseala este ca Burleanu a pus mana pe Federatia Romana de Fotbal. Apoi, a adus un antrenor pe care in Germania nu-l arata nici la televizor, intelegeti? Ne meritam soarta!

Daca il da afara acum, probabil ca trebuie sa-i dea o gramada de bani.

Parerea mea sau a altcuiva in legatura cu viitorul selectioner nu conteaza, conteaza doar cea a lui Burleanu. El nu vede ca Romania e la pamant. Mai avem putin si vom ajunge rusinea Europei, nu suntem departe. Romania e distrusa, fotbalul e distrus de cand a venit noua conducere FRF.

Numarul echipelor a scazut constant, s-a redus foarte tare si la liga a a patra, si la liga a treia.

Eu sper ca lumea sa se trezeasca, dar va fi greu, ca se dau fel de fel de diurne in pliculet. Mai da cate un defibrilator, ii mai duce prin strainatate cate putin...

Eu m-as bucura sa vina un om de fotbal la conducerea FRF, pentru ca altfel ar vedea lucrurile. Din punctul meu de vedere, e cea mai slaba conducere si la FRF, si la nationala.

Nu vedeti?! Ce sistem joaca Romania? Azi joaca ceva, maine altceva", a spus Ionel Ganea la Ora Exaxta in Sport, IN DIRECT la Pro•X.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!