Un nou episod "Elton" la Steaua! Becali il trage pe linie moarta pe MM din cauza transferurilor slabe: "Eu ma ocup de acum!" 

Mihai Stoica Steaua Meciurile etapei
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 13 Decembrie 2016, 09:18
Data actualizarii: Marti 13 Decembrie 2016, 09:19

Dupa o toamna cu un joc slab, Steaua iese din Europa si ajunge pe locul 2 in clasament. Becali pregateste mutari importante pentru pauza de iarna. 

Chiar daca anunta ca postul lui Reghecampf e in siguranta, Gigi Becali a luat deja decizia de nu mai transfera jucatorii propusi de antrenor, dar si cei propusi de MM Stoica, revenit in primavara ca director sportiv dupa eliberarea din inchisoare. Nume ca Dan Popescu, Vlad Achim, Aganovic sau Golubovic au fost trecuti pe lista neagra de catre Becali, care anunta ca va aduce 8 jucatori de la rivalele din Liga I.

Nu e prima data cand MM Stoica isi pierde dreptul de mai transfera jucatori la Steaua. Becali i-a reprosat in trecut ca i-a adus pe portarul Andrei, pe Georgievski, Saban, Elton sau Tatu.

Ce-i drept, Becali nu a fost dispus sa investeasca in transferuri in vara, iar MM si Reghe au adus jucatori pe 300.000 de euro. Singurul jucator care a costat o suma importanta este Florin Tanase, insa jucatorul a venit mai mult la dorinta lui Becali.

MM a contribuit si la transferuri de succes la Steaua. El a fost cel care a insistat pentru aducerea lui Keseru, care tocmai isi reziliase contractul cu Bastia.

"De Golubovic nici nu mai am ce sa zic. El, saracul, atata poate. Eu nu inteleg cum l-a vazut MM fotbalist pe asta", a spus Becali la Sport.ro.

"Sunt 2-3 jucatori pe care nu i-am adus eu. A adus Mihai Stoica vreo 3 jucatori, care nu au valoare, fundasul stanga, mijlocasul dreapta si atacantul (n.r. Dan Popescu, Aganovici si Golubovici). M-am luat dupa el, dar nu ma mai iau dupa nimeni. Eu platesc, eu cumpar. De acum inainte, nu ma intereseaza. Nu mai ascult de Reghe sau MM. Da, ma mai consult cu ei, dar eu cumpar.

S-a dovedit ca tot ce am cumparat dupa ce au spus altii nu a avut valoare", a mai spus Becali.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!