Triplul campion K-1 vine in Romania! Remy Bonjasky se implica in lupta impotriva cancerului la gala Superkombat de pe 23 mai

Local Kombat
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 11 Mai 2015, 16:53
Data actualizarii: Luni 11 Mai 2015, 17:16

Gala de pe 23 mai este in direct la Sport.ro

Unul dintre cei mai mari luptatori al tuturor timpurilor, surinamezul Remy Bonjasky, va fi prezent pe 23 mai, la Sala Polivalenta din Bucuresti, pentru a asista la gala Superkombat, iar cu o zi inainte va lansa in Romania o tehnologie revolutionara de electrostimulare Wireless, pentru pregatirea fizica.

In varsta de 39 de ani, Bonjasky, poreclit "The Flying Gentlemen", are in palmares trei titluri de campion mondial K-1, in Japonia, si de-a lungul timpului a invins legende precum Ray Sefo, Ernesto Hoost, Francois Both, Cro Cop si Alistair Overeem.

"Intotdeauna este o placere sa vin in Romania, oamenii sunt primitori, iar galele Superkombat au ajuns la un nivel extraordinar. Anul trecut am fost la doua dintre ele, la Constanta si Almere, si ma astept ca si cea de la Bucuresti sa fie la fel de spectaculoasa", a spus starul originar din Paramaribo, care a donat si o pereche de manusi cu autograf pentru licitatia caritabila care va avea loc vineri, 15 mai, la Ambasad'Or Events in Otopeni si la care participa mai multi sportivi mari din Romania.

De altfel, Remy Bonjasky va fi invitat special pentru lansarea oficiala a Vision Body in Romania, singura tehnologie de electrostimuare Wireless din lume, programata pentru vineri, 22 mai. "E un sistem cunoscut deja in Olanda pentru ca iti lucreaza muschii de 5 ori mai repede decat daca te-ai antrena in modul clasic. Practic, rezumi o ora la sala la un antrenament de 20 de minute, e ceva revolutionar", a declarat triplul campion K-1.

Promotia Superkombat revine la Bucuresti, pe 23 mai, la Sala Polivalenta, cu un spectacol incendiar si din care nu vor lipsi fratii Bogdan si Andrei Stoica, iar o parte din incasari va fi donata unor spitale de oncologie. Cele mai ieftine bilete costa 20 de lei si s-au pus deja in vanzare, acestea putand fi achizitionate din reteaua eventim.ro, magazinele Germanos, Vodafone si Orange.

 

UFC Stockholm

Posted by Remy Bonjasky on Saturday, 24 January 2015
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!