Masura fara precedent luata inaintea unui meci de Liga Campionilor: autoritatile din Franta si Belgia interzic deplasarile suporterilor in urma alarmei teroriste

Franta Belgia Gent Liga Campionilor Olympique Lyon Liga Campionilor
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 23 Noiembrie 2015, 14:21
Data actualizarii: Luni 23 Noiembrie 2015, 14:22

Alerta terorista instaurata pe continentul european forteaza UEFA, dar si pe organizatorii tuturor competitilor sportive din aceasta perioada, sa ia masuri stricte de securitate. La acestea se adauga si o serie de hotarari de ultima ora anuntate de guvernele din Franta si Belgia.

Fotbalul se desfasoara in aceasta perioada sub cod rosu de amenintare, iar din acest motiv mai multe partide, intre care Germania - Olanda ori Belgia - Spania au fost anulate in urma cu o saptamana. Chiar daca weekendul a adus meciuri tari si derbyuri de traditie, acestea desfasurandu-se in conditii normale, desi cu un numar mai mare de forte de ordine, autoritatile din Belgia si Franta anunta ca pericolul nu a trecut.

Din acest motiv, suporterii echipei belgiene Gent vor avea interdictie sa se deplaseze la meciul de marti de la Lyon, din etapa a 5-a grupelor Ligii Campionilor, a hotarat Ministerul de Interne Francez, dupa consultari cu autoritatile belgiene.

"Atentatele de pe 13 noiembrie (de la Paris si St. Denis) dovedesc nivelul deosebit de ridicat al amenintarii teroriste", iar fortele de ordine nu trebuie "sa fie deturnate de la aceasta misiune prioritara", se arata in hotarare, amintindu-se ca "exista o rivalitate intre gruparile de suporteri belgieni si lyonezi, in contradictie cu orice spirit sportiv". 

Interdictia de deplasare va fi valabila de luni, la ora locala 12:00, pana marti la miezul noptii. Este interzisa "deplasarea individuala sau colectiva, prin orice mijloace, a oricarei persoane prevalandu-se de calitatea de suporter al lui KKA Gent sau comportandu-se ca atare", intre toate punctele frontaliere franceze - rutiere, feroviare sau aeroportuare - si orasul Lyon. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!