Trei SENTINTE, trei CONDAMNATI, imaginea se clatina! Cum a inceput brandul 'Steaua' sa fie aratat cu degetul in dosare penale:

Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 02 Octombrie 2014, 15:56
Data actualizarii: Joi 02 Octombrie 2014, 16:34

Steaua este una dintre cele mai galonate echipe din Europa de Est. Astazi, imaginea clubului a mai suferit o lovitura care o duce negativ in atentia presei internationale.

Steaua reprezinta un caz unic in fotbalul mondial: este singurul club din lume care a ramas fara primii doi oameni din conducere - patronul si managerul general, ambii judecati si condamnati in dosare penale. Astazi, liderul fanilor a ajuns si el in spatele gratiilor pentru 7 ani si jumatate, sentinta definitiva, intr-o moment fara precedent pentru un club de fotbal.

SENTINTELE

Clubul din Ghencea a inceput sa straluceasca si in Europa in anii '80, cand era condus de fiul dictatorului Ceausescu, Valentin. Asocierea dintre familia-stat si Steaua a facut din clubul ros-albastru un ambasador al Romaniei in lume, unul care aducea performante de top.

Dupa Revolutie, Steaua nu a mai fost mereu in centrul atentiei si a incetat sa mai faca parte din topul ierarhiilor la nivel de club. O prezenta constanta in grupele europene, campioana Romaniei a bifat o singura semifinala europeana in Cupa UEFA, dupa disparitia echipei cladite inainte de '89.

Chiar si asa, parcursul Stelei din 2006 este cel mai important moment european al unui club romanesc in democratie.

Tot democratia a facut ca Justitia sa intervina, fara a tine cont de stricarea imaginii. Faptele savarsite de oamenii care conduceau Steaua sau pe fanii sai, au facut ca trei persoane sa intre la puscarie, iar imaginea clubului sa aiba de suferit.

3 PIERDERI SI IMPACTUL

Patronul Gigi Becali a incetat sa mai investeasca bani dupa ce a ajuns la inchisoare. Omul care este la club de mai bine de 10 ani a trecut la 'autofinantarea' echipei, dupa ce a primit o condamnare definitiva la trei ani de inchisoare cu executare in Dosarul Schimbului de Terenuri cu MApN.

Au fost momente cand Steaua a pierdut jucatori importanti din cauza ca ei nu aveau cu cine sa negocieze. Fostul antrenor - Reghecampf - s-a plans nu de putine ori ca resimte lipsa oamenilor cu decizia, asa ca ajunsese sa mearga 'la consultari', in vizita la Becali. De la Palat, patronul ajunsese la Inchisoare, fapt care i-a adus si Stelei prejudicii, iar puterea de convingere in fata jucatorilor era tot mai redusa.

La putin timp dupa, si managerul general al echipei, Mihai Stoica a ajuns in spatele gratiilor, condamnat insa intr-un dosar cu legatura directa cu fotbalul: Dosarul Transferurilor. Managerul a primit sentinta definitiva de 3 ani si jumatate cu executare.

Omul care obisnuia sa mearga in strainatate pentru a urmari jucatori a lasat la randul sau un gol la Steaua. Gol care a facut ca patronul sa ceara in mod repetat doar jucatori pe care ii vazuse personal inainte sa fie condamnat. Asta a facut ca Steaua sa-l readuca pe Kapetanos (care nu a confirmat), de exemplu, in timp ce in aceasta vara a ratat trei atacanti straini, pe care insa Gigi nu-i cunostea si pe care Steaua nu-i studiase corespunzator.

Astazi, in octombrie 2014, liderul galeriei Stelei, membru al Clanului Sportivilor, a ajuns si el in spatele gratiilor, pentru infractiuni care nu au legatura cu fenomenul sportiv. 7 ani si jumatate va petrece la inchisoare, cu termen definitiv, Gheorghe Mustata. El a fost acuzat si gasit vinovat de savarsirea unor infractiuni de talharie, tentativa de omor si crima organizata, cumul de fapte care au dus la sentina mentionata.

Vinovati si condamnati definitiv de cele mai inalte foruri ale Justitiei din Romania, cei trei oameni au cauzat ecouri mai mici sau mai mari in presa internationala. Impactul asupra brandului Steaua este si el accentuat, la fel si cel asupra deciziilor care se iau la club.

De la familia-stat care controla echipa s-a ajuns astazi ca destinele clubului, in parte, sa fie modelate tot de interventia statului, dar sub forma sa cea mai rece: Justitia.

*Gigi Becali a ajuns in spatele gratiilor pe 20 mai 2013
*Mihai Stoica a fost condamnat pe 4 martie 2014
*Gheorghe Mustata a ajuns la inchisoare pe 2 octombrie 2014

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!