Steaua Globetrotters. Sau cum ajunge campioana Romaniei sa se mute in alt oras dupa fiecare etapa: echipa lui Radoi nu va mai putea juca la Cluj

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 09 Noiembrie 2015, 17:57
Data actualizarii: Luni 09 Noiembrie 2015, 21:35

Ramasa fara casa si evacuata "din chirie", Steaua s-a relocat pentru o etapa la Cluj. A fost insa primul si ultimul meci pe care campioana l-a jucat in Gruia. Daca National Arena nu va primi avizele ISU, echipa lui Radoi va fi nevoita sa-si caute un alt oras si un alt stadion.

Steaua a jucat cu FC Botosani la 500 de kilometri de Bucuresti, dupa ce stadionul national a fost inchis din cauza lipsei autorizatiilor si avizelor ISU. Iar mutarea a fost una de bun augur pentru campioana ultimelor 3 sezoane, aceasta reusind sa marcheze pentru prima data in acest sezon 5 goluri.

Totusi, la urmatorul meci considerat pe teren propriu, echipa lui Mirel Radoi nu va mai putea juca nici la Cluj. Primita de CFR in Gruia pentru o etapa, pentru a evita un scandal si o infrangere la masa verde, Steaua nu trebuie sa-si faca insa o obisnuinta din acest lucru. O spune chiar Iuliu Muresan, presedintele CFR-ului, cel care a explicat astazi ca, in cazul in care CFR va continua sa imparta stadionul cu o alta echipa, exista un risc mare ca terenul sa se strice. 

"Sunt mai multe stadioane care corespund, in primul rand cele contruite inainte de 1992, pentru ca pe vremea comunistilor nu se gandea nimeni sa nu respecte normele pentru incendii. Deci eu cred ca acestea vechi corespund, chiar daca nu arata bine in exterior. La cele noi, din cauza costurilor mari, s-a mai sarit putin peste anumite lucruri, ceea ce nu este bine. Dar noi nu putem ajuta pe toata loumea sa joace la Cluj. Nu putem face Liga I - CFR Cluj, pentru ca nu rezista gazonul. Daca am avea gazon sintetic, precum cel de la Chiajna, am putea juca si trei meciuri pe zi. Dar asa, nici doua echipe sa joace toate meciurile pe acelasi stadion nu se poate. Am ajutat Steaua acum, dar nu pentru un castig financiar. Asa, un meci-doua putem, dar mai mult nu", a spus Muresan.

In aceste conditii, stelistilor le ramane sa spere ca Primaria Capitalei va obtine toate avizele necesare pentru stadionul national. In caz contrat, acestia vor trebui sa-i convinga pe oficialii CFR-ului sa le mai dea ragaz de un meci si sa-i gazduiasca inca o etapa.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!