Piturca i-a inchis GURA lui Mititelu: "Acum sunt pasiv, nu mai sunt activ!"
Piturca aplica aceleasi reguli la Craiova ca cele pe care s-a luptat sa le impuna in Ghencea. Adrian Mititelu n-a mai dat declaratii dupa meci, desi a fost asaltat de microfoane la iesirea din stadion.
"Acum sunt pasiv, nu mai sunt activ", s-a limitat sa spuna Mititelu la iesirea din stadion. Patronul "Stiintei" n-a mai intrat la emisiunile de sport prin telefon, asa cum o facea dupa fiecare meci. Nici Piturca n-a dat declaratii dupa meci, insa a facut poze cu fanii echipei.
Neagoe a mers la fel ca la Steaua la conferinta de presa iar acolo acesta a tinut sa le multumeasca suporterilor. "Am jucat cu o echipa buna, care a castigat cu 3-0 in fata campioanei. Azi insa nu au avut niciun sut pe spatiul portii. Daca marcam din prima repriza, altul era scorul. Le multumim suporterilor, pentru ca au fost extraordinari. Au fost al 12-lea jucator. A fost o atmosfera asa cum ne dorim. Tot ce facem, toata munca, o facem pentru a juca mult mai bine. Craiova este obligata sa isi doreasca in fiecare zi mai mult, sper sa reusim. Cred ca altfel ar fi stat lucrurile daca am fi venit de la inceput", a declart Neagoe.
"E o victorie meritata, sper sa vina si altele de acum inainte. Piturca ne-a spus ca e o victorie muncita si ne-a felicitat, ne-a spus s-o tinem tot asa. Se poate spune ca a venit Piturca si cu norocul din moment ce am marcat in minutul 90", a declarat Mihai Costea dupa meci
"Am alergat cel mai mult intr-un meci in sezonul asta si bucuria este mare. Si domnul Piti ne-a dat incredere si forta. E un om norocos, dar mai ales priceput. S-a schimbat starea de spirit. Erau niste probleme care sau rezolvat si acum mergem tot inainte cu mai multa incredere" a spus Prepelita.
"E o bucurie mare dupa foarte multa vreme. Am controlat jocul. Nu cred ca Sportul ne-a periclitat vreodata poarta. Probabil ca publicul a venit si pentru tata. Se poate spune ca tata a venit cu noroc. E o atmosfera foarte buna. Suntem Uniti", a spus Alex Piturca.
Ovidiu Stoianof: "E un gol binevenit, pentru ca aveam nevoie de puncte. I-am facut fericiti pe toti. Echipa e mult schimbata in bine".
Valerica Gaman: "A fost o victorie muncita. Am luptat pana in ultimul moment. Cred ca am facut mai multa lume fericita, nu doar pe domnul Piturca. Cu cat va trece timpul, vom acumula din experienta dansului si vom fi mai buni. E o atmosfera mult mai buna la echipa"
Vezi ultimele rezultate si stirile in timp real pe telefonul tau mobil: m.sport.ro
-
Stoianof salveaza debutul lui Piturca in ultimul minut! Craiova 1-0 Sportul! Vezi fazele meciului!
Victor Piturca a debutat cu victorie pe banca Universitatii Craiova. Stoianof a fost mutarea castigatoare a lui Piturca. Stoianof a dat golul victoriei in minutul 90.
-
PREMIERA! Siman a mers cu echipa la Craiova! Oltenii l-au luat la misto: "Ai venit sa-i dai jucatori lui Piti?"
Vasile Siman a mers alaturi de Sportul in deplasarea de la Craiova, desi patronul stundetilor nu obisnuieste sa insoteasca echipa in afara Bucurestiului.
-
Atmosfera de VIS la Craiova: "Aici e casa noastra. A venit Piturca. Stiinta o sa renasca!"
18.000 de oameni au venit pe Ion Oblemenco la debutul lui Victor Piturca.
-
''probleme care SAU rezolvat'' -) cine v-a angajat pe voi fratilor? chiar in halul asta? nu stiti nici macar sa scrieti!!!!!!!!! agramatilor!!!!!!!!!!!!
Raspunde »
-
113330 afisariVIDEO / Bute a fost facut KO de Froch! "A facut o GRESEALA care i-a fost fatala!" Cum arata REVANSA perfecta pentru milioane de romani:
-
43490 afisariShow total la Madrid: L-a facut KO si apoi s-a pus in genunchi sa il ierte! Badr Hari il bate pe Anderson! Ghita, SUPER KO! VIDEO
-
42230 afisariVIDEO: Primele IMAGINI cu Bute dupa meci! Cum arata dupa primul KO primit in cariera! Mesajul lui Bute pentru romani:
-
33837 afisariFroch: "Doar un boxer poate sa vada asta" Ce a vazut 'Cobra' in ochii lui Bute: Dupa asta l-a DEVASTAT!
-
30519 afisariHagi, la un meci de Liga I! Un stelist din primul 11 ajunge la Viitorul! Ce super transfer pregateste "Regele":
-
Acum 19 ore si 43 minute | 0 min | 48404 afisari
-
Acum 12 ore si 34 minute | 0 min | 20952 afisari
-
Acum 12 ore si 12 minute | 0 min | 15601 afisari
-
26 mai 2012, 17:19 | 0 min | 13680 afisari
-
Acum 12 ore si 28 minute | 0 min | 13669 afisari
-
Acum 15 ore si 29 minute | 0 min | 10365 afisari
-
Acum 12 ore si 33 minute | 0 min | 9376 afisari
-
26 mai 2012, 20:30 | 0 min | 9030 afisari
-
26 mai 2012, 20:21 | 0 min | 6885 afisari
-
Acum 14 ore si 14 minute | 0 min | 6769 afisari
- Urmeaza
-
28 May 2012, 10:00Ora exacta in sport (DIRECT)
-
28 May 2012, 12:00Ora exacta in sport
-
28 May 2012, 13:00Stiri Sport.ro
LiveScores


Germania nu va turna bani in sacul fara fund al Greciei , iar rabdarea fata de statul elen se epuizeaza, inaintea noilor alegeri din iunie, a declarat un membru conservator al guvernului condus de cancelarul Angela Merkel, transmite Reuters.

Aceste imagini arata vapori de apa care se rotesc. Formele sunt create de curentii de aer rece formati in jurul aripilor.


Comentariile articolului