Florin Bratu, prezentat oficial: "Pregatire moderna si rezistenta fizica!" Ce obiectiv are Dinamo in playOUT

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 26 Februarie 2018, 15:53
Data actualizarii: Luni 26 Februarie 2018, 22:19

Florin Bratu a semnat cu Dinamo pe un an si jumatate.

Miriuta a fost demis dupa ratarea calificarii in playoff, iar Florin Bratu este alesul lui Negoita pentru reconstructia lui Dinamo.

Noul antrenor spune ca se va baza pe jucatori tineri si are incredere ca acestia pot arata si alta fata chiar din playout si din meciurile de Cupa ramase.

Bratu promite ca vine cu un suflu nou, diferit fata de cel al lui Miriuta, dupa ce a avut succes la nivelul echipelor de juniori.

"Ma inham la o treaba care nu este deloc usoara, dar foarte provocatoare pentru mine. Dinamo este intr-o situatie grea, dar in acelasi timp increderea pe care o am si lucrurile pe care le-am invatat sunt sigur ca putem iesi si da cu totii de aici, staff dar si jucatori, putem da o alta fata acestei echipe, acestui club.

Sunt increzator, un antrenor tanar, cu principii, caruia ii place comunicarea. Imi place transparenta, un antrenor care a creat in trecut o empatie foarte buna cu jucatorii si un antrenor care se bazeaza foarte mult pe disciplina, respect reciproc, atitudine. Sunt lucruri la care tin mult, de aceea am si luat aceasta decizie de a veni la clubul pe care il indragesc, la care am facut rezultate si performante. Cred in aceasta echipa, in lotul acesta, chiar daca nu va fi usor. Dar cu intelepciunea jucatorilor, cu lucrurile noi cu care eu voi veni. Pregatire moderna si de prospetime fizica, dar si mentala, sa putem usor usor sa redresam situatia.

Nu stiu daca am fost prima optiune, nici nu ma intereseaza, cel mai important e ca s-a apelat la mine. Sunt foarte fericit, nu ma asteptam sa vina oferta in aceasta perioada. Eu eram in alt proiect, insa e foarte greu sa refuzi Dinamo. Eu am sperat sa vina aceasta zi de cand m-am apucat de antrenorat, sunt foarte fericit. E un vis implinit, dar si responsabilitate foarte mare. Sunt antrenor tanar, dar cu principii si ambitios.

Nu m-am gandit ca Dinamo ajunge aici, e in zadar sa vorbim de lucruri care s-au petrecut. Trebuie sa strangem randurile si cei care suntem aici sa participam la reconstructie. Sa improspatam echipa, sa o intinerim, Dinamo are nevoie si de asa ceva. Pana la urma, in cadrul clubului avem exemple de la echipe mari de top, creseterea de tineri e foarte importanta. Am incredere si curajul ca putem face asemenea lucruri.

E cea mai mare provocare din cariera mea de pana acum, dar si responsabilitate. Nu a fost o decizie greu de luat, mi-am dorit acest lucru.

Obiectivul e sa terminam pe o pozitie cat mai confortabila. Ca si obiective principale, reconstructia, vreau sa vad alt spirit al acestui grup, s-a pierdut putin din spiritul acela. M-am uitat la lotul de jucatori, am luat decizia de a veni pentru ca am incredere ca se poate revigora echipa.

Dinamo are o partida importanta la Craiova, am 3 zile la dispozitie, din punct de vedere mental si al organizarii cred ca jucatorii vor intelege prin discutii si vom pune probleme in meciul de Cupa. E singurul obiectiv realist pe care il avem si de care ne vom agata pana la capat. Cred ca se pot realiza in continuare lucruri bune cu aceasta echipa.

Am contract un an si jumatate, sper sa rezist cat mai mult. Sunt la inceput de drum, mi-am propus lucruri frumoase, cred ca le voi realiza. E nevoie de sprijinul tuturor, al suporterilor, sper sa fie alaturi de mine si de echipa. E situatie dificila, dar tot de noi depinde sa o scoatem la capat", a spus Bratu la conferinta de prezentare.
 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!