19 fotbalisti, prezenti la primul antrenament din 2021 al lui Dinamo! Doar un spaniol a venit la reunirea echipei! Jucatorii au avut sedinta cu suporterii

Dinamo Ante Puljic Liga 1 pabl Pablo Cortacero suporteri dinamo Superliga BREAKING NEWS | Suporterii i-au bagat in sedinta pe dinamovisti! Doar un jucator spaniol la reunirea echipei! Cine sunt fotbalistii ajunsi la Saftica
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 03 Ianuarie 2021, 11:24
Data actualizarii: Duminica 03 Ianuarie 2021, 17:03
Jucatorii de la Dinamo s-au reunit duminica dimineata, la Saftica. 

UPDATE 12:00: 19 jucatori au fost prezenti la primul antrenament din 2021 al lui Dinamo.

In aceasta dimineata, la Saftica, sub comanda lui Ionel Gane, Iulian Mihaescu si Catalin Multescu, s-au aflat: portarii Mejias Osorio, Mihai Esanu si Aleksander Mitrovic, fundasii Andrei Radu, Marco Ehmann, Ricardo Grigore si Florin Bejan, mijlocasii Alexandru Rauta, Paul Anton, Ionut Serban, Valentin Borcea, Geani Cretu, Ahmed Bani, Janusz Gol si Vlad Achim si atacantii Magaye Gueye, Adam Nemec, Catalin Magureanu si Robert Moldoveanu. 

In aceasta seara, vor ajunge la Bucuresti si Ante Puljic, Deian Sorescu si Diego Fabbrini, care li se vor alatura coechipierilor lor luni dimineata.

Dinamovistii au programate antrenamente in fiecare zi, la baza de la Saftica, urmand ca joi sa faca vizita medicala. 


Fotbalistii lui Jerry Gane au fost vazuti sosind la baza clubului putin dupa ora 10. Deodata cu ei, la Saftica au ajuns si mai multe masini in care se aflau suporteri de-ai echipei. 

Printre primii dinamovisti ajunsi la reunire s-au aflat Nemec, Grigore si Esanu. Dintre jucatorii spanioli sositi in vara la Dinamo, nu a ajuns in aceasta dimineata la Saftica decat Osorio. 

Potrivit ProSport, unii dintre fotbalisti nu vor mai reveni la echipa, printre acestia numarandu-se Camara, care este dat ca si transferat la Universitatea Craiova, si Fabbrini. 

Paul Anton si Ante Puljic vor ajunge in urmatoarele ore la Bucuresti. De altfel, conform aceleiasi surse, Puljic a vorbit despre situatia de la echipa:  

"Am avion azi spre Bucuresti. Am depus memorii cu totii, dar tot trebuie sa fim profesionisti si sa ne prezentam. Voi ajunge si eu. Saptamana aceasta va fi decisiva si daca lucrurile se vor schimba in bine, normal ca ne dorim sa ajutam Dinamo in continuare

Stiu ca sunt fanii la Saftica, ei tot incearca sa ne ajute, dar lucrurile nu sunt bine de mult timp aici. Speram ca noul patron sa faca ceva, dar pana acum nimic. Zilele acestea sigur vor fi hotaratoare", a declarat Ante Puljic, potrivit ProSport. 

Dupa turul sezonului 2020/21, Dinamo este pe locul 11 in clasamentul Ligii 1, cu 16 puncte. Primul meci oficial din acest an este programat pe 13 ianuarie, in deplasare la FC Hermannstadt. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!