Atac DUR la Costel Galca! "Sa pierzi in grupa asta e RUSINOS!" Comparatia 'de doua ori si jumatate' si ziua care il poate demite:

Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 30 Noiembrie 2014, 10:49
Data actualizarii: Duminica 30 Noiembrie 2014, 11:31

Costel Galca a venit la Steaua fara prea mare experienta in spate, o mutare care a ridicat sprancene in randul fanilor si nu numai.

Cand a ajuns la Steaua, dupa plecarea lui Reghecampf, clubul era cel mai puternic din Romania. Performante - doua titluri -, plus stabilitate financiara. Un antrenor fara prea mare experienta, Galca trebuie sa-l faca uitat pe Reghecampf, insa mai are pana acolo.

"GHINION?"

Antrenorul Stelei a inceput cu stangul: ramas fara unii dintre jucatorii de marca - Tatarusanu, Piovaccari sau Gardos - Costel s-a vazut nevoit sa improvizeze, dar si sa spere ca geniul lui Sanmartean va stabiliza momentele de ezitare.

Nu s-a intamplat asa chiar de fiecare data. Meciurile in care Sanmartean nu a stralucit au facut ca Steaua sa cedeze, au fost minute-cheie in istoria recenta a clubului din Ghencea. In plus, ghinion cu accidentari, cum e cazul lui Rusescu, sau drama pe un teren care l-a facut pe Papp sa alunece precum sansele de calificare din grupa de EL.

Platit cu 10.000 de euro pe luna, de doua ori si jumatate mai putin decat incasa Reghe - 25.000 -, Galca a ratat grupele Champions League cu Steaua, chiar in fata lui Ludogorets. Bulgarii au uimit Europa castigand la penalty-uri in fata unei echipe de mare traditie - Steaua. Cu romanul Moti, reprofilat portar, de nevoie, vecinii de la sud de Dunare au castigat loteria de 11 metri si sunt acum in Liga.

CONTESTAT

Astfel, Galca a dus Steaua in Europa League, acolo unde doar Dinamo Kiev dadea emotii. Aalborg si Rio Ave inchideau grupa, doua echipe sub Steaua, cel putin la prima vedere.

Numai ca Rio Ave s-a tinut tare si doar golul din prelungirile prelungirilor a facut ca Steaua nu piarda in Portugalia. Infrangerea cu Dinamo Kiev, in deplasare, nu a surprins, mai ales pe fondul unui joc mai slab al campioanei din Romania. Socul cu Aalborg, 0-1 in deplasare, a reactivat contestatarii lui Costel Galca.

"Da, mai sunt lucruri care trebuie sa fie puse la punct pentru ca treaba sa fie extraordinata la Steaua, dar asta se face in timp", spune Hagi, un sustinator al lui Costel.

Undeva la marginea ironiei, Reghecampf a spus si el cateva cuvinte despre cum si ce joaca Steaua acum:

"Nu pot eu sa vorbesc despre Costel, daca trebuie demis sau nu: cata vreme mai sunt si 1% sanse sa se califice din grupa de Europa League, eu spun ca trebuie sa creada in ele, iar analiza sa se faca dupa ultima partida a anului. Steaua trece acum printr-un moment dificil", a incheiat antrenorul care a iesit campion de doua ori consecutiv cu Steaua.

"Mi-e usor sa spun ca sunt antistelist declarat, dar Steaua e ambasador al fotbalului romanesc. Astra mi-e greu sa spun, dar asa e, Steaua e ambasador al Romaniei. Dar realitatea e ca sezonul asta e rusinos: daca se rateaza calificarea din grupa de Europa, e rusinos, asa mi se pare! Pai, grupa a fost foarte accesibila! Rio Ave e echipa de partea a doua a clasamentului din Portugalia, Aalborg nu-mi spune absolut nimic, poarte doar Dinamo Kiev sa fi fost un adversar tare! Ei stau de ani in zile in umbra lui Sahtior, nu mi se pare vreo sperietoare", a comentat Sumudica, eternul rival al Stelei si al fanilor sai.

Totusi, indiferent de remarci, Steaua e lider in Romania. Galca are doar sase luni pe banca, iar contractul sau va fi incheiat sau renegociat in vara. Asta daca nu se intampla ceva neprevazut in iarna.

In Europa, ca sa se califice din grupa, Steaua trebuie sa bata Kievul acasa, in ultima partida, in timp ce Aalborg nu trebuie sa castige la Rio Ave. Un scenariu de care atarna multe lucruri in Ghencea.

Cum arata grupa de EL a Stelei:

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!