"29 de ani de la Super Cupa Europei!" Steaua sarbatoreste azi castigarea celui de-al doilea trofeu european. Dinamo Kiev avea 2 Baloane de Aur in teren

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 24 Februarie 2016, 09:53
Data actualizarii: Miercuri 24 Februarie 2016, 10:01

Ziua de 24 februarie reprezinta, la fel ca si cea de 7 mai, o data istorica pentru fotbalul romanesc.

La mai putin de un an de la castigarea Cupei Campionilor, Steaua si-a trecut in palmares si Super Cupa Europei, dupa un meci castigat in fata lui Dinamo Kiev. Ucrainienii erau condusi din teren de legendarii Igor Belanov si Oleg Blokhin, in timp ce pe banca statea regretatul Valeryi Lobanovski.

Belanov a reusit chiar sa castige Balonul de Aur in acel an, 1986, in timp Blokhin castigase Balonul de Aur cu 10 ani inainte, in 1975.

"Este ziua in care marea echipa a Stelei isi desavarsea opera de dominare a fotbalului continental si adauga in palmares, pe langa Cupa Campionilor Europeni, si Super Cupa Europei, cucerita la Monaco, impotriva celor de la Dinamo Kiev, intr-o partida castigata cu 1-0. Reusita ros-albastrilor i-a apartinut lui Gheorghe Hagi, care a inscris in minutul 44, din lovitura libera. Pentru aceste doua mari realizari la nivel fotbalistic, uriasii fotbalisti care au imbracat tricoul Stelei in acei ani vor avea parte intotdeauna de respectul si dragostea tuturor celor care poarta culorile ros-albastre in suflet!", scrie pagina de Facebook a Stelei.

FC Steaua Bucuresti - Dinamo Kiev 1-0 (Hagi 44)

Data: 24 februarie 1987
Stadion: Louis II (Monaco)

STEAUA: Stangaciu - Iovan, Bumbescu, Belodedici, Barbulescu - Balan, T.Stoica, Boloni, Hagi (Balint 84') - Lacatus (Majearu 89'), Piturca

Antrenor: Anghel Iordanescu

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!