Vezi cum i s-a pus PUMNUL in gura lui Rudel Obreja!
Presedintele FRB, Rudel Obreja, prezent la Jocurile Olimpice de la Beijing in calitate de delegat tehnic al turneului de box, a fost dat afara dintr-o conferinta de presa organizata chiar de el, in timp ce incerca sa demaste coruptia din boxul amator de la JO-2008.
Obreja, care este si vicepresedinte al Federatiei Internationale de Box Amator (AIBA), convocase o conferinta de presa in care intentiona sa demaste neregulile din turneul de box de la JO-2008, legate de delegarile arbitrilor. In timpul conferintei i-a acuzat pe unii membri AIBA, in frunte cu directorul tehnic Ho Kim, ca au manipulat delegarile arbitrilor, desi aceastea ar fi trebuit decise de computer. La un moment dat, in timp ce Obreja vorbea, in sala a aparut Ho Kim, care a anuntat ca respectiva conferinta de presa nu este autorizata de AIBA si prin urmare trebuie oprita imediat.
Obreja a incercat sa isi continue discursul, insa reprezentantul forului mondial i-a taiat microfonul si apoi i-a stins si lumina, in incercarea de a-l scoate din sala, transmite trimisul MEDIAFAX.
Contactat telefonic, Obreja a recunoscut incidentul si a explicat de ce a organizat conferinta de presa. "I-am acuzat ca au manipulat delegarile arbitrilor. Regulamentul AIBA spune ca delegarile la fiecare meci se fac primtr-un program de computer, numai ca ei au schimbat aproape la fiecare meci cate unu, doi sau trei judecatori, dupa bunul lor plac, fara sa aiba aprobarea mea, ci doar pe cea a presdintelui Federatiei Internationale de Box (AIBA), dar care nu are jurisdictie pe perioada Jocurilor Olimpice. Aici cea mai mare putere o avem eu si cu Terry Smith din Tara Galilor, care suntem delegati tehnici, iar noi nu am aprobat chestia asta. Este o manipulare grosolana", a declarat, pentru MEDIAFAX, Rudel Obreja.
Presedintele FRB sustine ca Ho Kim i-a intins o capcana, in care insa nu a cazut. "A venit la mine personal Ho Kim, directorul tehnic al AIBA, si m-a intrebat care din arbitri as vrea sa nu fie la meciul din sferturi dintre Georgian Popescu si cubanez. Eu i-am spus ca nu exista asa ceva. Apoi a insistat si m-a intrebat care sunt impotriva mea. Eu i-am spus ca aici sunt din partea AIBA, nu sunt cu delegatia Romaniei. Era o capcana de fapt prin care incerca sa vada ce spun eu", a relatat Obreja.
Un alt episod dezvaluit de Obreja este posibila manipulare a unei licitatii, pentru un proiect legat de o academie de box. "AIBA a scos la licitatie un proiect care se numeste Academia Mondiala de Box. Pentru acest proiect au licitat doua orase, Becancour din Canada si Podolsk, din Rusia. El (n.r. Ho Kim) a venit la mine si mi-a spus ceva de genul: ŤEu cred ca o oferta canadienilor este mai buna si asa cred si majoritatea membrilor nostriť. Era o sugestie clara ca eu sa votez cu canadienii. Pana la urma a iesit Canada, desi oferta rusilor era de patru, cinci ori mai buna decat a lor", a afirmat vicepresedintele AIBA.
Rudel Obreja l-a acuzat pe Ho Kim si ca ar fi fost omul care "a manipulat banii negri la congresul din noiembrie 2007, prin care actualul presedinte AIBA, taiwanezul Wu Ching-Kuo, a ajuns la putere".
In momentul in care in sala a aparut persoana incriminata, totul s-a transformat intr-un scandal cu acuzatii din ambele parti. "Ho a spus ca vor arata ei ca eu sunt corupt si ca am incercat sa corup pe nu stiu cine si ca vor aduce ei probe maine, ca sa ma compromita. Au venit acolo, mi-au taiat microfonul, nu m-au mai lasat sa vorbesc, au vrut sa ma scoata din sala", a recunoscut Obreja.
Dupa acest incident, presedintele FRB risca sa i se retraga acreditarea de la Jocurile Olimpice de la Beijing . "Probabil ca acum imi vor retrage acreditarea, dar nu-i nicio problema, asta este", a spus Obreja, fara a regreta prea mult incidentul si multumit ca a dezvaluit tuturor coruptia din turneul olimpic de box de la Beijing.
Vezi ultimele rezultate si stirile in timp real pe telefonul tau mobil: m.sport.ro
-
Ionut Gheorghe se lasa de box
Pugilistul roman s-a saturat de box si a anuntat ca dupa aceste Jocuri Olimpice nu va mai boxa niciodata.
-
Georgian Popescu rateaza medalia de bronz la JO!
Boxerul Georgian Popescu a pierdut la puncte meciul din sferturile de finala disputat impotriva cubanezului Yordenis Ugas. Scorul final a fost de 11-7 pentru cubanez.
-
Ionut Gheorghe a pierdut in optimi la box!
Pugilistul Ionut Gheorghe a pierdut in fata iranianului Morteza Sepahvandi, in optimile categoriei 64 kg de la Jocurile Olimpice.
-
253913 afisariVIDEO / Bute a fost facut KO de Froch! "A facut o GRESEALA care i-a fost fatala!" Cum arata REVANSA perfecta pentru milioane de romani:
-
33561 afisariCinci mutari despre care vorbeste toata Europa cu 5 romani in prim plan! Primul pe lista lui Wenger: romanul pe care Arsenal vrea sa dea 15 milioane. City il vrea si ea!
-
22281 afisariHagi, la un meci de Liga I! Un stelist din primul 11 ajunge la Viitorul! Ce super transfer pregateste "Regele":
-
22013 afisariMourinho s-a dus pana la Hamburg dupa el si i-a facut semn din tribuna: Gata, te iau la Real! Costa 35 de mil. de euro! VIDEO
-
19932 afisariATENTIE: Imagini SOCANTE din Arabia Saudita! Masina s-a dezintegrat iar pasagerii au zburat zeci de metri!
-
Acum 22 ore si 40 minute | 0 min | 22760 afisari
-
Acum 2 ore si 30 minute | 0 min | 20573 afisari
-
Acum 19 ore si 30 minute | 0 min | 19188 afisari
-
Acum 19 ore si 39 minute | 0 min | 11604 afisari
-
25 mai 2012, 20:12 | 0 min | 7692 afisari
-
Acum 19 ore si 39 minute | 0 min | 7426 afisari
-
25 mai 2012, 20:09 | 0 min | 6720 afisari
-
Acum 17 ore si 29 minute | 0 min | 4599 afisari
-
25 mai 2012, 19:18 | 0 min | 4167 afisari
-
Acum 19 ore si 30 minute | 0 min | 3176 afisari
- Urmeaza
-
27 May 2012, 16:15Ora exacta in sport
-
27 May 2012, 17:00Ora exacta in sport (DIRECT)
-
27 May 2012, 18:00Stiri Sport.ro (DIRECT)
LiveScores


Autoritatile de reglementare a pietei financiare din SUA invetigheaza daca Nasdaq a respectat regulile tehnice la debutul actiunilor Facebook de saptamana trecuta, potrivit unor surse apropiate situatiei, citate de Reuters, scrie Mediafax.

Cuvintele folosite de Steve Jobs ar supara orice fan Apple.


Comentariile articolului