Oltchim a DISTRUS-O pe Rulmentul: 49-22
Campioana Romaniei la handbal feminin, Oltchim Ramnicu Valcea a castigat, scor 49-22 (26-10), meciul cu Rulmentul.
Elevele lui Radu Voina au condus in permanenta, chiar daca pe parcursul partidei, tehnicianul valcean a menajat jucatoarele care au fost titulare in meciul de sambata din Liga Campionilor, cu Dinamo Volgograd.
"Este bine ca am mai scapat de un meci de campionat si ca putem sa ne concentram din nou pe Liga Campionilor. A fost un meci frumos pentru fondul de oboseala pe care a fost jucat, si de asta cred ca a fost un bun antrenament. Ne asteapta o perioada foarte grea si stim ca nu va usor in semifinale, dar vrem cu orice pret sa ajungem in finala, si daca tot ajungem in finala, sa o si castigam. Nu imi place sa fac calcule, dar consider ca aceste fete merita sa castige acest trofeu", a declarat Radu Voina, antrenorul Oltchimului, la finalul partidei.
De cealalta parte, antrenoarea Mariana Tarca a spus ca i-ar fi placut ca echipa sa sa aiba un joc putin mai curajos, chiar daca adversara era Oltchimul. "Mi-ar fi placut ca fetele sa aiba mai mult ABC al handbalului, dar asa a fost sa fie, tracul a fost mare in fata unei echipe foarte bune. Nu ne putem ridica noi sa emitem pretentii in fata lor, in acest moment, dar puteam totusi sa avem mai mult curaj. Consider ca este anul Oltchimului si sper sa se demostreze acest lucru si prin rezultate. Eu am incredere in ele ca pot sa castige Liga Campionilor".
Antrenoarea Rulmentului a mai spus ca i s-a parut ciudat sa joace impotriva Cristinei Neagu si a Patriciei Vizitiu, jucatoare de care se simte legata sufleteste. "Am avut intr-adevar un sentiment ciudat sa le vad ca si adversare, aici in sala din Brasov. M-am si intalnit cu ele inainte de meci la intrare si nu imi venea sa cred ca le voi avea adversare. Ma bucur insa tare mult pentru ele si chiar daca le-am pierdut noi, este bine ca le-a castigat handbalul romanesc".
Pentru Oltchim au marcat: Galca - Stanca 11, Nechita 11, Manea 5, Symkoute 4, Vizitiu 4, Puscasu 4, Neagu 3, Lecusanu 3, Luca 2, Meirosu 1, Bese 1, in vreme ce de la Rulmentul si-au trecut numele pe lista marcatoarelor: Cherascu 9, Patuleanu 6, Simion 3, Abramiuc 2 si Bratu 2.
Vezi ultimele rezultate si stirile in timp real pe telefonul tau mobil: m.sport.ro
- Umiliti la ultimul meci din grupa! Pick Szeged 35-25 HCM! Calificati deja in optimile Ligii, campionii de la HCM Constanta au fost umiliti de Szeged, scor 35-25!
-
Triiicouri si blllluze nike body 30 ron, haaaanorace nike 50 ron, triiiiicouri nike polo 50 ron, geeeeeci casual zara 50 ron si multe altele, idnenic18 pt cei interesati
Raspunde » -
stie cineva cum aflu o parola de yahoo ********* a unui prieten?
Raspunde » -
Cele mai bune!
Raspunde » -
oltchim chiar merita sa cistige liga campionilor.....dar in campionatul rominiei ea nu are nici un adversar puternic.....bravo lor,si succes in liga!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Raspunde » -
Mare da mare rau.
Raspunde » -
bravo fetelor de la oltkim super
Raspunde » -
Rulmentul nu mai este ce a fost daca nici bani de salari nu mai are . Ganditi-va cate jucatoare bune au plecat de la rulmentul Cristina neagu Amariei galca acum 2 3 ani meciul asta decidea capionatul scorurile erau la diferente de maxim 4 goluri pierdute sau castigate
Raspunde »asa este!
Raspunde »
-
248512 afisariVIDEO / Bute a fost facut KO de Froch! "A facut o GRESEALA care i-a fost fatala!" Cum arata REVANSA perfecta pentru milioane de romani:
-
31584 afisariCinci mutari despre care vorbeste toata Europa cu 5 romani in prim plan! Primul pe lista lui Wenger: romanul pe care Arsenal vrea sa dea 15 milioane. City il vrea si ea!
-
20732 afisariMourinho s-a dus pana la Hamburg dupa el si i-a facut semn din tribuna: Gata, te iau la Real! Costa 35 de mil. de euro! VIDEO
-
19992 afisariHagi, la un meci de Liga I! Un stelist din primul 11 ajunge la Viitorul! Ce super transfer pregateste "Regele":
-
19257 afisariSi-a luat concediu pentru a juca linistit Diablo 3 dar A MURIT dupa un maraton bolnavicios! Vezi cate ore a jucat:
-
Acum 21 ore si 19 minute | 0 min | 21295 afisari
-
Acum 18 ore si 9 minute | 0 min | 18407 afisari
-
25 mai 2012, 20:12 | 0 min | 11650 afisari
-
Acum 18 ore si 18 minute | 0 min | 11062 afisari
-
Acum 1 ore si 9 minute | 0 min | 7460 afisari
-
25 mai 2012, 20:09 | 0 min | 7119 afisari
-
Acum 18 ore si 18 minute | 0 min | 7095 afisari
-
25 mai 2012, 19:18 | 0 min | 4429 afisari
-
Acum 16 ore si 7 minute | 0 min | 4243 afisari
-
Acum 18 ore si 9 minute | 0 min | 2953 afisari
- Urmeaza
-
27 May 2012, 15:30Formula 2 - Romania in pole-position Nurburgring (DIRECT)
-
27 May 2012, 16:15Ora exacta in sport
-
27 May 2012, 17:00Ora exacta in sport (DIRECT)
LiveScores


Germania nu va turna bani in sacul fara fund al Greciei , iar rabdarea fata de statul elen se epuizeaza, inaintea noilor alegeri din iunie, a declarat un membru conservator al guvernului condus de cancelarul Angela Merkel, transmite Reuters.

Cuvintele folosite de Steve Jobs ar supara orice fan Apple.


Comentariile articolului