Se stinge "Steluta" | Inca o echipa din fotbalul romanesc e in pragul dezastrului: "Nu ne prezentam la urmatorul meci, jucatorii nu vor sa se antreneze"

Gloria Buzau Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 05 Octombrie 2015, 15:21
Data actualizarii: Luni 05 Octombrie 2015, 15:37

Si in acest sezon, programul ligii secunde ar putea fi dat peste cap de retragerea unor echipe. Problemele financiare continua sa bantuie fotbalul romanesc, un fotbal insolvent, in care iesirea din prapastia indatorarii reprezinta un succes.

Gloria Buzau este foarte aproape sa inchida poarta si sa puna lacatul definitiv pe ea. Formatia buzoiana, candva poreclita "Steluta" continua sa se confrunte cu dificultati finantiare, iar antrenorul Viorel Ion anunta: "Nu ne prezentam la urmatorul meci".

Echipa buzoiana a supravietuit pana acum cu greu, insa lucrurile nu mai pot continua, spune Viorel Ion, cel care anunta ca jucatorii nu mai vor nici sa se prezinte la antrenamente.

Gloria Buzau a acumulat 4 puncte in primele 5 partide ale sezonului din liga secunda si se afla in acest moment pe loc de Play Out. Totusi, formatia ar putea parasi competitia mai devreme decat s-ar fi preconizat.

"Jucatorii au refuzat sa se antreneze si nici nu mai vin in cantonament, iar meciul cu Otelul Galați e compromis deoarece jucatorii nu vor sa se prezinte din cauza restantelor financiare. S-au saturat, de sase luni tot vor banii. Otelul se prezinta, dar degeaba daca nu are cu cine sa joace. Echipa se va retrage din campionat! Asta e realitatea, cu minciuni nu mai putem merge", a spus Viorel Ion pentru Observatorul Buzoian.

Cea mai buna clasare din istoria Gloriei Buzau o reprezinta un loc 5 in Divizia A, in editia 1984/85.

In sezonul 2007/08, Gloria a jucat o semifinala de Cupa Romaniei.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!