Rusia si Qatarul NU pierd Mondialele din 2018 si 2022! Blatter, ferm in privinta deciziei. Ce spune despre inca un mandat la FIFA

FIFA Campionatul Mondial Campionatul Mondial Qatar 2022 Rusia 2018 Sepp Blatter Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 08 Septembrie 2014, 14:42
Data actualizarii: Luni 08 Septembrie 2014, 15:13

►Sepp Blatter, presedintele FIFA, a ajuns la varsta de 78 de ani, dar nu planuieste sa se retraga. Oficialul Forului International intentioneaza sa candideze pentru un nou mandat
►Acesta a vorbit cu presa engleza despre Mondialele din Rusia si Qatar, dar si despre turneul final din 2030, care le-ar putea reveni britanicilor

Ajuns la 78 de ani si aflat de aproape doua decenii in fruntea celui mai important organism din fotbalul mondial - FIFA, Sepp Blatter nu are ganduri de retragere.

Seful FIFA a vorbit in acest weekend in presa engleza despre viitorul sau in fruntea organizatiei, dar si despre viitorul indepartat, care include organizarea Campionatelor Mondiale din 2018 si 2022. Blatter a dat asigurari ca turneele finale le vor ramane rusilor si qatarezilor, FIFA avand o pozitie ferma in ceea ce priveste organizarea acestor competitii sportive, in ciuda conflictelor politice si a scandalurilor de coruptie din ultima perioada.

Presedintele Federatiei Internationale de Fotbal a recunoscut ca se gandeste la un nou mandat de patru ani, promitand ca va lupta impotriva rasismului din fotbal si spunand ca va impune reguli si sanctiuni si mai stricte in aceasta privinta. De asemenea, Blatter a spus ca FIFA lucreaza intens pentru a ajuta la stabilirea unei relatii intre Israel si Palestina.

Blatter a vorbit la Zurich, in deschiderea SoccerEx Global Convention: "As vrea mai mult respect si mai mult fair-play din partea presei, pentru ca am fost acuzat de multe ori de coruptie in ultima vreme. Eu sunt increzator si sunt foarte optimist in ceea ce priveste bunul mers al lucrurilor. Eu am fost exonerat de orice acuzatie.

In fotbal sunt oameni care nu stiu sa piarda, adica au uitat chiar esenta acestui sport. Si eu am pierdut de multe ori, dar important e sa devii mai bun. Nu conteaza cine e presedinte la FIFA, important este jocul. Anglia poate candida fara probleme pentru obtinerea turneului final din 2030.

Un boicot in sport nu a ajutat niciodata. Mai bine sa asteptam si sa vedem ce se intampla pe plan geopolitic, noi nu trebuie sa intervenim. Am fost in Rusia si am vazut stadiul lucrarilor, totul merge bine. Politicul nu trebuie sa intervina in sport. FIFA poate ajuta la gasirea unei solutii inspre beneficiul fotbalului. Asa s-a intamplat si in Cipru, unde cluburile din partea greaca si cele din partea turca joaca intre ele. Fotbalul poate ajuta, insa nu trebuie sa fie primul instrument pentru solutionarea problemelor", a spus Blatter.

De asemenea, Blatter a mai lansat o "momeala" in ceea ce priveste organizarea Mondialului din 2026, spunand ca, cel mai probabil, acesta va ajunge din nou in Africa sau in America de Sud (Argentina sau Uruguay).

In final, Blatter a vorbit si despre inovatile tehnologice din fotbal, spunand ca FIFA ar putea adopta o regula care se regaseste si in rugby sau tenis, aceea a "challenge-ului". Acest lucru va fi discutat pana la urmatorul Mondial.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!