ZERO cu italienii! Steaua nu a batut niciodata o echipa din Italia si a marcat intr-o singura partida din 13. Ce atacanti au reusit sa o faca

Steaua FCSB Italia Lazio Roma Europa League
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 12 Decembrie 2017, 13:55
Data actualizarii: Marti 12 Decembrie 2017, 14:09

Stelistii nu au amintiri placute din intalnirile cu echipele italiene. Ei se vor duela in primavara cu Lazio pentru un loc in optimile UEFA Europa League.

13 meciuri a jucat pana acum Steaua impotriva unor echipe din Italia, nereusind nicio victorie! Mai mult, ros-albastrii au inscris intr-o singura partida!

In sezonul 1984/85, Steaua a intalnit pentru prima data o echipa din Italia. AS Roma i-a iesit in cale, formatia de pe Olimpico impunandu-se cu 1-0 pe teren propriu. La Bucuresti, scorul a fost atunci 0-0! La acea vreme, Roma il avea pe banca pe suedezul Sven Goran Eriksson.

In anii '90, stelistii au obtinut poate cel mai bun rezultat al lor impotriva unei echipe din Italia: 0-0 cu Juventus, la Bucuresti, in conditii de maxima adversitate. La ora jocului de atunci, terenul era acoperit de zapada, iar temperatura era de -10 grade.

Mai recent, Steaua a dat peste Napoli, aceasta fiind si singura echipa impotriva careia a reusit sa inscrie! Steaua a marcat de 3 ori in Ghencea in poarta lui Napoli, intr-un meci incheiat in cele din urma dramatic, scor 3-3, in decembrie 2010. Tanase si Kapetanos au punctat atunci pentru Steaua, cel de-al treilea gol fiind de fapt un autogol.

Intalnirile stelistilor cu echipe din Italia

1984/85 Steaua - AS Roma 0-1, 0-0 - Cupa Cupelor
1988/98 - Steaua - AC Milan 0-4 - finala Cupei Campionilor
1991/92 Steaua - Genoa 0-1, 0-1 - Cupa UEFA
1995/96 Steaua - Juventus 0-0, 0-3 - UEFA Champions League
2004/05 Steaua - Parma 0-1 - Cupa UEFA
2005/06 Steaua - Sampdoria 0-0 - Cupa UEFA
2008/09 Steaua - Fiorentina 0-0, 0-1 - UEFA Champions League
2010/11 Steaua - Napoli 3-3, 0-1 - Europa League

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!