Lucescu jr."La ce scandaluri au fost e bine ca am batut in Feroe!"
Nu trebuie sa ne lamentam, spune Lucescu jr. Tehnicianul de la Brasov ii indeamna pe jucatorii lui Piti sa priveasca doar partea buna din meciul cu Feroe.
"A fost 1-0, dar e o victorie si nu trebuie sa o privim altfel. La ce scandaluri si la ce presiune a fost, e bine ca s-a terminat si ca am invins. Nu e o perioada chiar linistita la echipa nationala, dar sunt convins ca niste oameni echilibrati pot face o analiza a tot ce s-a intamplat, si apoi pot trage concluziile necesare.
Nu este o drama pentru ca pastram sanse de calificare. Era o drama daca pierdeam pentru ca apareau problemele. Totusi, eu cred ca ar trebui sa facem cu totii eforturi pentru a da mai multa liniste sportului. Problema la noi nu este doar la fotbal. Din pacate, aceasta este societatea in care traim. Scandaluri sunt peste tot, in politica, pe strada, in tribune, in scoli, peste tot.
E trist ca sunt nevoit sa spun asta, dar din pacate aceasta e realitatea, se cauta mult prea mult senzationalul, si nu se iau in calcul lucruri mult mai importante.Daca stam sa ne uitam peste rezultate, observam ca echipele considerate mici, nu mai sunt chiar atat de mici, si ca, sunt capabile sa joace fotbal.
Acesta este un lucru foarte bun pentru ca valoarea fotbalului va fi alta, si clar nu te mai duci nicaieri convins ca vei castiga. Una peste alta, chiar daca Lituania a surprins, eu cred ca va avea destule probleme mai incolo.
Avantajul lor este ca pornesc motivati, au acea motivatie pe care unele echipe mari, care au in componenta fotbalisti valorosi, nu o mai au. Fara doar si poate surprize vor mai fi pana cand se incheie campania de calificare", spune Lucescu.
Vezi ultimele rezultate si stirile in timp real pe telefonul tau mobil: m.sport.ro
- Vezi toate rezultatele inregistrate in preliminariile CM 2010! Rezultate inregistrate, miercuri, in partidele disputate in preliminariile Cupei Mondiale din 2010, zona europeana:
-
"Nu-mi dau demisia"
Romania a castigat "eroic" in Insula Oilor, Piturca spune ca a fost un joc spectaculos, dar in memorie ne ramane o nationala respingand cu disperare atacurile inginerilor sau pescarilor din Feroe. Piturca...
-
"Am fost de rasul lumii cu Feroe"
Dumitru Dragomir a criticat dur jocul nationalei cu Feroe despre care a spus ca nu batea nici echipa jurnalistilor din Romania.
-
Lituania, sefa grupei: Lituania 2-0 Austria
Nationala Lituaniei este pe val. Dupa victoria istorica in fata Romaniei, nationala antrenata de portughezul Jose Couceiro a reusit a doua victorie, invingand Austria cu scorul de 2-0.
-
France Football: "Victorie cu durere pentru Romania"
Desi nu se simt nici ei prea bine, francezii nu se sperie de nationala lui Piti despre care scriu ca a obtinut o victorie chinuita in Feroe.
-
Razvan Lucescu:"Buzaul are o echipa ciudata!"
Antrenorul Brasovului, a declarat ca vrea sa obtina trei puncte duminica la Buzau.
-
55062 afisariFABULOS! Au fost siguri ca vor prinde cel mai mare peste! Ce au scos din apa i-a dezgustat si au promis sa se lase de pescuit:
-
43862 afisariDoi antrenori au refuzat Rapidul intr-o ora! Un jucator de NATIONALA se autopropune la Steaua! Vezi toate transferurile din Liga I
-
32748 afisariMutu ramane in Serie A! Si-a gasit ECHIPA! Vezi unde va juca din sezonul viitor:
-
30842 afisariVIDEO! Decat Wesley, mai bine el! Reghe face orice ca sa-l aiba la Steaua! Drama prin care trece Tatu si de ce e BLOCAT in Romania:
-
23065 afisariDRAMA lui Ronaldinho! Legenda Barcei nu mai ZAMBESTE! Ce veste CUMPLITA a primit de acasa!
-
24 mai 2012, 09:17 | 0 min | 59410 afisari
-
Acum 18 ore si 31 minute | 0 min | 34255 afisari
-
Acum 18 ore si 37 minute | 0 min | 14225 afisari
-
24 mai 2012, 12:27 | 0 min | 10668 afisari
-
Acum 18 ore si 37 minute | 0 min | 9517 afisari
-
24 mai 2012, 13:41 | 0 min | 9362 afisari
-
Acum 18 ore si 16 minute | 0 min | 7622 afisari
-
23 mai 2012, 23:30 | 0 min | 6198 afisari
-
Acum 18 ore si 19 minute | 0 min | 5658 afisari
-
Acum 5 ore si 30 minute | 0 min | 5650 afisari
- Urmeaza
-
25 May 2012, 16:00Stiri Sport.ro
-
25 May 2012, 16:30Ora exacta in sport (DIRECT)
-
25 May 2012, 18:00Stiri Sport.ro (DIRECT)
LiveScores


In ultimii ani, arhitectii din intreaga lume s-au depasit unii pe altii in proiecte de cladiri care mai de care mai deosebite, iar recordurile cu cele mai inalte cladiri din Europa sau Asia au fost doborate de la an la an de alte constructii care au luat locul celor vechi.

Expertii in securitate de la Symantec au publicat raportul anual pe tema virusilor, iar site-urile porno sunt abia pe locul 10 la capitolul amenintari.


Comentariile articolului