Cristiano si cel mai mare regret al sau: "Inca n-am castigat nimic cu echipa nationala!" Ce spune despre cariera sa

Cristiano Ronaldo Real Madrid Campionate externe
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 18 Aprilie 2014, 22:37
Data actualizarii: Vineri 18 Aprilie 2014, 22:54

► In numele lui PIRLO! Benfica – Juventus, joi 22:00, in direct Sport.ro si Voyo.ro!

Ajuns la 29 de ani, detinator al Balonului de Aur, al doilea din cariera sa, si aflat pe lista celor mai scumpi fotbalisti din istorie, Cristiano Ronaldo a intrat de mult in Hall of Fame-ul sportului. Cu toate acestea, starul portughez al lui Real Madrid are si regrete, iar faptul ca nu a reusit sa castige nimic cu echipa nationala a tarii sale este cel mai mare dintre ele.

Cristiano Ronaldo, castigator al Ligii Campionilor si al altor nenumarate trofee, atat individuale, cat si cu echipele la care a jucat, a vorbit in aceste zile cu jurnalistii spanioli, acesta povestind mai multe episoade din cariera sa, dar vorbind si despre obiectivele pe care le are in continuare.

"Mereu cand am privit la jucatorii mari am realizat un singur lucru: diferenta dintre jucatorii buni si starurile mondiale tine de munca depusa. Diferenta dintre jucatorii buni si cei cu adevarat grozavi este facuta doar de munca, nu neaparat de talent.

Eu am facut greseli in cariera, dar sunt multumit ca am ramas dedicat talentului meu. Am devenit, in timp, un jucator mai bun si o persoana mai buna. Vreau mereu sa fiu la cel mai inalt nivel si sa am succes, asta nu se va schimba niciodata, pentru ca imi place sa ma mentin sub presiune", si-a inceput Ronaldo "discursul".

Acesta a continuat, vorbind despre visul de a castiga turneul final al Campionatului Mondial din Brazilia: "Faptul ca nu am castigat nimic cu Portugalia reprezinta un mare gol pentru mine si cred ca doar asa as putea incununa o cariera de succes, cu un trofeu mondial", a mai spus acesta.

In varsta de 29 de ani, Cristiano Ronaldo a jucat in cariera sa la Sporting Lisabona, Manchester United si Real Madrid, acesta castigand o Liga a Campionilor, 3 titluri ale Premier League si unul al Primerei Division, dar si alte trofee precum Cupa Angliei, Cupa Ligii Angliei, Cupa Regelui Spaniei, Supercupa Angliei, Supercupa Spaniei sau Campionatul Mondial al Cluburilor.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!