Pariul lui Vastag a castigat o noua medalie. Robert Jitaru, bronz la Europenele de box pentru tineret din Polonia

Box
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 28 Noiembrie 2015, 11:02
Data actualizarii: Sambata 28 Noiembrie 2015, 11:25

Romania a aliniat sapte pugilisti la startul competitiei, avand ca obiectiv un loc 1-2 si doua locuri 3-5, pe care l-a indeplinit.

Pugilistul roman Robert Eusebiu Jitaru a castigat medalia de bronz la categoria 56 kg din cadrul Campionatelor Europene de box pentru tineret de la Kolobrzeg (Polonia), dupa ce a fost invins, vineri, la puncte (decizie in unanimitate, 3-0), de italianul Raffaele Di Serio, in semifinale.

Antrenat la lotul national de Valentin Vranceanu, Robert Jitaru face parte din Centrul Olimpic de la Braila, unde este pregatit de George Pertea si Gigi Moise, iar anul trecut a castigat medalia de bronz si la Europenele de tineret de la Zagreb.

''Nu m-am gandit sa vin in Polonia pentru o medalie. Vreau aur, asa ca nu puteam sa ma opresc in sferturi chiar daca rusul era vazut ca marele favorit al categoriei. Aceasta medalie i-o dedic marelui campion Feri Vastag, care in 2014 mi-a dat credit si o sansa pe care nu am ratat-o! Vreau sa le multumesc si antrenorilor mei Gigi si George de la club, care au crezut in mine si au investit din propriul buzunar ca eu sa ma pot pregati si sa am meciuri internationale'', a declarat proaspatul medaliat Robert Jitaru, potrivit unui comunicat.

In 2014, la selectia de la Constanta pentru CE tineret, arbitrii au preferat alt sportiv in fata lui Robert Jitaru. Feri a spus ca desi arbitrii au dat un castigator el vrea ca Robert Jitaru sa mearga la CE pentru ca ''este un boxer mai bun si va face performanta'', se mai arata in comunicat. Jitaru, triplu campion national al Romaniei, a obtinut medalia de bronz la CE de tineret de la Zagreb, din 2014.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!